„În ultima săptămână din iunie, când a picat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, am scris un editorial: Moțiunea a murit, trăiască remanierea! Remaniere, însă nu oricum. Spuneam atunci că ar trebui remaniați Dănuţ Andruşcă (Economie), Lucian Șova (Transporturi), George Ivașcu (Cultură), Ioana Bran (Tineret și Sport), Bogdan Cojocaru (Comunicaţii), Paul Stănescu (Dezvoltare), Ioan Deneş (Ape şi Păduri). Niciunul nu a rupt gura târgului. Trebuiau înlocuiți, însă cu oameni care aduc plus valoare, cu oameni competenți, integri și curajoși. Pentru mine, e frustrantă această remaniere, întrucât am spus mereu, deși eu sunt un om de dreapta, că PSD este un partid onorabil și indiscutabil cel mai mare din România. În prezent, e singurul partid politic care poate să reformeze marile sisteme publice (învățământ, sănătate, administrație), să modernizeze statul și instituțiile lui. Poate, dar să și vrea. Oamenii îi are. Dacă nu o face în acest mandat, în al 12-lea ceas, nu va mai avea șansa unei noi guvernări în 2020. De 30 de ani cetățenii României așteaptă o reformă reală și profundă a statului. Anacronismul, hiperinflația și ineficiența instituțională, schemele supradimensionate de personal din aparatul bugetar costă România peste 10 miliarde euro anual. Bani cu care s-ar construi, în fiecare an, zeci de spitale, sute de școli și sute de kilometri de autostradă. PSD are și oameni valoroși, nu doar mediocri și pupincuriști. Sunt 500.000 de membri și peste 2.000.000 de simpatizanți care au pus ștampila pe PSD în decembrie 2016.
Nu putem să ne învârtim în jurul cozii pe acest sistem al rotirii cadrelor tipic bolșevic. Deciziile luate în CEx lasă de dorit, în condițiile în care aveam nevoie de suflu nou și de sânge proaspăt în instalațiile Guvernului. La învățământ, PSD defilează de 20 de ani cu Ecaterina Andronescu. Este la al patrulea mandat. Asta arată deficitul de resursă umană calificată, dar și lipsa de imaginație a PSD", a declarat Remus Borza la DCNews, în cadrul emisiunii „Borza Analytica".
„Înlocuirea miniștrilor care nu au performat cu oameni capabili să reformeze și să eficientizeze instituțiile pe care le conduc ar fi neutralizat atacul opoziției și al președintelui Iohannis la adresa Guvernului. În schimb, remanierea le-a oferit pe tavă muniție pentru noi atacuri. Era de așteptat ca președintele Iohannis să cenzureze lista ministeriabililor. Doar că a făcut-o prost. I-a trecut clasa pe cei mai puțin pregătiți, cu excepția lui Alexandru Petrescu, dar i-a picat pe premianți. Olguța Vasilescu e un ministru care a dovedit că poate. Poate, aici e și problema, atât pentru Iohannis, cât și pentru Dragnea. Să nu gireze cu mâna lor un prezidențiabil redutabil. Și Ilan Laufer sau Mircea Drăghici sunt oameni mai bine pregătiți decât cei cărora președintele Iohannis le-a dat girul în urmă cu câteva zile.
Propunerile PSD pentru portofoliile de la Transporturi și Dezvoltare vor fi analizate de președintele Iohannis după 1 Decembrie. E bine ca preluarea președinției Consiliului UE să găsească un Guvern funcțional, complet și stabil. Să nu ne facem iluzii că va fi mai performant decât precedentele. Dar, în următoarele luni, avem nevoie de stabilitate politică, pentru a nu prejudicia grav și ireparabil imaginea României în plan extern", a afirmat Remus Borza.
Mutarea lui Iohannis, neconstituțională
„Dacă s-ar trezi doamna Vasilica și ar sesiza Curtea Constituțională pe un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Președinție, ar avea câștig de cauză. Președintele nu poate refuza solicitarea premierului privind revocarea unor miniștri. Ceea ce a făcut Iohannis acum câteva zile, refuzând revocarea lui Paul Stănescu de la Dezvoltare și a lui Lucian Șova de la Transporturi, este neconstituțional. Revocarea este apanajul exclusiv al primului-ministru, doar numirea e la pixul președintelui și doar o singură dată", a explicat deputatul Remus Borza.
Video
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro