Relu Fenechiu, pedepse contopite
Judecătorii de la Tribunalul Vaslui au decis, joi, contopirea pedepselor din dosarele 'Transformatorul' și 'Siveco', în cazul fostului ministru Relu Fenechiu.
Magistrații au admis, astfel, cererea apărătorilor lui Fenechiu, care au solicitat instanței de judecată să contopească pedeapsa de 5 ani din dosarul 'Transformatorul' cu cea de 3 ani și 10 luni din dosarul 'Siveco'. În aceste condiții, Relu Fenechiu ar avea de ispășit 5 ani și 6 luni de închisoare, din care a executat deja trei ani și o lună.
Judecătorii au admis că Relu Fenechiu a fost condamnat pentru fapte concurente în două dosare diferite și au decis că noua pedeapsă pe care acesta o are de ispășit este pedeapsa cea mai mare, adică cea de 5 ani, la care au mai adăugat un spor de 6 luni, se arată pe portalul instanței vasluiene.
Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat definitiv în dosarul 'Transformatorul' în luna ianuarie a anului 2014, după ce a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în iunie 2012, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare și întrerupătoare uzate și vechi la prețuri de produse noi către Sucursala de Întreținere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituției.
A doua condamnare, cea în dosarul 'Siveco', s-a făcut după ce fostul ministru și-a recunoscut vinovăția într-un dosar în care era acuzat de DNA Ploiești de trafic de influență în formă continuată și spălare de bani.
Potrivit legislației în vigoare, fostul ministru ar putea fi eliberat condiționat, având în vedere că a ispășit deja două treimi din pedeapsă, a scris două lucrări științifice pe timpul detenției și a avut o serie de invenții care au fost brevetate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News