Religia la Bacalaureat, propunere controversată. SONDAJ cu peste 30.000 de voturi
Se cere introducerea materiei ”Religie” ca probă opțională la Bacalaureat.
DCNews a realizat un sondaj desfășurat online, pe site-ul publicației, la care au putut răspunde, o singură dată, toți cei care au dorit, deci persoanele interesate de subiect.
După cum veți remarca în graficul de mai jos, opinia majoritară a celor care au votat este în dezacord cu solicitarea cultelor de a introduce Religia ca materie opțională la Bac. 64,8% este procentul contra, după peste 19.500 de voturi înregistrate pentru această variantă. Favorabili sunt 35,2%, respectiv 10.633 de persoane.
De unde a început totul
13 reprezentanți ai cultelor religioase recunoscute de statul român au propus, într-o adresă comună, ca religia să poată fi aleasă de către elevi, la fel ca alte discipline, ca probă de examen la Bacalaureat.
Clericii cer, în consecință, modificarea unui articol din proiectul noii Legi a Învățământului.
”Nediscriminarea Religiei în raport cu alte discipline școlare din trunchiul comun, prin includerea acesteia în lista disciplinelor școlare, la alegere, în cadrul examenului național de Bacalaureat pentru ca elevii care frecventează orele de religie să aibă posibilitatea de a-și valorifica și verifica competențele dobândite la această disciplină, una dintre puținele care se studiază pe tot parcursul învățământului preuniversitar și singura care a fost validată de majoritatea covârșitoare a părinților” invocă aceștia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News