Relaţia dintre teroristul Carlos Şacalul şi Securitatea comunistă, dezvăluită într-o carte impresionantă, apărută sub egida IICCMER
Bucureşti, 9 mai 2013 – Joi, 9 mai, a apărut la Editura Polirom, sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), cel mai recent volum semnat Liviu Tofan, Şacalul Securităţii. Teroristul Carlos în solda spionajului românesc, prima carte care tratează în profunzime, pe baza unor documente inedite din arhivele româneşti şi străine, relaţia dintre teroristul Carlos Şacalul şi regimul Ceauşescu.
Apărută cu sprijinul Institutului Român de Istorie Recentă, volumul Şacalul Securităţii este o reconstituire factuală a unuia dintre cele mai negre episoade din istoria noastră recentă. Pentru prima oară, subiectul colaborării dintre regimul comunist din România şi teroristul Carlos beneficiază de o bază documentară reală, cartea incluzând ca anexe documentele care au stat la baza investigaţiei. Astfel, aceasta dezvăluie dimensiunile nebănuite ale colaborării dintre Carlos, cel mai rău famat terorist al timpului său, şi Securitate, mijloacele care i se puneau acestuia la dispoziţie, precum şi obiectivele care i se impuneau. Pentru prima oară este reconstituit în detaliu atentatul de la Radio Europa Liberă din 1981, care a fost de altfel principala ţintă a acestei colaborări sumbre. De asemenea, cartea vorbeşte în premieră despre muşamalizarea, după 1990, a anchetei privind relaţia dintre Carlos şi Securitatea comunistă.
„O carte captivantă, o analiză minuţioasă care îmbină cercetarea istorică cu jurnalismul de investigaţie.” (Andrei Muraru, Preşedinte Executiv IICCMER)
Despre autor
Liviu Tofan este jurnalist şi cercetător al evenimentelor din timpul Războiului Rece, pe care le-a trăit ca redactor la Radio Europa Liberă. Născut la Bucureşti în 1948, a studiat filologia la Universitatea Bucureşti, a părăsit România în anul 1973 şi s-a stabilit în Germania, la München. Acolo a lucrat timp de 20 de ani la postul american de radio Europa Liberă. Revenit în România după înlăturarea regimului comunist, Liviu Tofan a înfiinţat şi condus până în 1994 redacţia din Bucureşti a Radio Europa Liberă. A fost cofondator şi director al Radio Total şi a realizat diverse producţii TV. Din 2008, Liviu Tofan este directorul Institutului Român de Istorie Recentă. Anul trecut, Liviu Tofan a publicat volumul A patra ipoteză: anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj (Polirom, 2012).
Despre IICCMER
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este un organism guvernamental care studiază, documentează și susţine conștientizarea publică a istoriei comunismului în România, prin proiecte de cercetare, educaţionale, editoriale și muzeale. Activitatea IICCMER analizează natura, scopul şi efectele totalitarismului din România în perioada 1945-1989, dar şi memoria acestui regim în exilul românesc şi în perioada postcomunistă.
Institutul coordonează câteva proiecte unice în ţară în acest domeniu, cum ar fi: șantiere arheologice de descoperire a victimelor Securităţii; Muzeul Memorial Râmnicu Sărat – fost penitenciar pentru deţinuţi politici; singura Universitate internaţională de Vară din România pentru studierea istoriei comunismului; primul manual de istorie a comunismului, Fototeca - cea mai mare bază de date online gratuită cu fotografii din timpul comunismului; primul master academic dedicat studiului istoriei comunismului; arhiva exilului românesc; proiecte mediatice de filme documentare.
IICCMER a devenit în timp un centru prestigios de cercetare la nivel european, prin intermediul căruia România își explorează, conștientizează și asumă trecutul comunist, își clarifică rolul în istoria europeană a secolului XX și promovează valorile democraţiei în societatea modernă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News