Data publicării:
Relație Liviu Dragnea-Klaus Iohannis. Gluma liderului PSD
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a vorbit, la DCNews LIVE , despre relația cu președintele Klaus Iohannis.
”Cred că este instituțională, dar cam răruț. Ar putea fi mult mai eficientă pentru România dacă am avea întâlniri mai dese... sau dacă ne-am întâlni. Ca să te întâlnești mai des trebuie să se întâlnești mai rar. Am spus-o și public și când ne-am întâlnit la Cotroceni, cred că trebuie să facem un fel de calendar, un obicei de a ne întâlni, pentru că suntem într-o perioadă în care o țară deșteaptă vorbește pe aceeași limbă, prin toate vocile care prestează. Dacă noi știm ce are de gând președintele, dacă președintele știe ce avem noi de gând și, în final, împreună decidem ceea ce e bine pentru România, într-o serioasă analiză, eu cred că șansele sunt mai mari pentru România. Dacă noi aflăm de la televizor ce a făcut sau vrea să facă președintele sau dacă președintele află de la televizor ce am făcut noi, eu cred că nu e în regulă. Eu sper că vom ajunge la normalitate, din partea noastră nefiind nicio rezervă, dimpotrivă, dorință, chiar dacă am colegi care mă acuză de o înțelegere cu Klaus Iohannis”, a spus Liviu Dragnea, la DCNews LIVE.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News