Data publicării:

Regulile la frontiera cu Serbia, amânate în Kosovo

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie de la Maria Orlova, Pexels
Fotografie de la Maria Orlova, Pexels

Guvernul kosovar a decis să amâne cu o lună intrarea în vigoare a noilor reguli la frontiera cu Serbia care au provocat tensiuni duminică în nordul ţării, unde au fost ridicate baricade şi trase focuri de armă asupra poliţiei, notează AFP.

Amânarea a fost anunţată într-un comunicat al guvernului la finalul unei întâlniri cu ambasadorul Statelor Unite în Kosovo, Jeffrey Honevier.

Noile reguli, care urmau să intre în vigoare luni, prevăd că orice persoană care intră în Kosovo cu o carte de identitate sârbă va trebui să o înlocuiască cu un document temporar pe durata şederii în ţară.

Pe de altă parte, sârbii kosovari ale căror vehicule poartă plăcuţe de înmatriculare emise în Serbia vor trebui să le înlocuiască cu plăcuţele Republicii Kosovo în termen de două luni.

Premierul Albin Kurti a precizat la sfârşitul săptămânii că este o măsură de reciprocitate, în măsura în care Serbia - care nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii cu o majoritate albaneză proclamată în 2008 - cere acelaşi lucru de la kosovarii care intră pe teritoriul său.

Aceste măsuri au suscitat puternice tensiuni duminică în nordul Kosovo unde trăieşte o minoritate sârbă.

Poliţia kosovară a declarat că a fost ţinta unor focuri de armă, fără să se înregistreze răniţi, şi au fost ridicate baricade pe drumurile care duc în Serbia.

Cele două puncte de trecere a frontierei au fost închise circulaţiei.

În comunicatul său, guvernul kosovar a cerut ca "toate baricadele să fie ridicate şi libertatea deplină de mişcare restabilită" luni.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a salutat decizia Pristinei într-un tweet duminică seară, lansând un apel la "ridicarea imediată a tuturor blocajelor rutiere".

Drumul spre frontieră, blocat duminică

Duminică seară, sute de sârbi kosovari au blocat cu camioane, cisterne şi alte vehicule grele drumurile care duc la punctele de trecere Jarinje şi Brnjak, potrivit unui corespondent al AFP la faţa locului.

Sârbii kosovari nu recunosc autoritatea Pristinei, nici independenţa Kosovo şi rămân loiali Belgradului de care depind financiar.

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat duminică într-o discurs adresat naţiunii că situaţia din Kosovo "nu a fost niciodată mai complexă" pentru Serbia şi sârbii care trăiesc acolo.

"Atmosfera este aproape de fierbere", a afirmat Aleksandar Vucic, adăugând că "Serbia va câştiga" dacă sârbii sunt atacaţi.

La rândul său, Albin Kurti l-a acuzat pe şeful statului sârb că declanşează "tulburări".

"Următoarele ore, zile şi săptămâni pot fi dificile şi problematice", a scris pe Facebook premierul kosovar.

În septembrie, nordul Kosovo a fost scena unor tensiuni puternice, după decizia Pristinei de a interzice plăcuţele de înmatriculare sârbe pe teritoriul său, marcate de manifestaţii zilnice şi blocarea traficului la cele două puncte de frontieră, scrie Agerpres.

Rusia cere statului Kosovo să respecte drepturile sârbilor 

 

Rusia face apel la Pristina, precum şi la SUA şi UE, aflate în spatele acesteia, să înceteze provocările şi să respecte drepturile sârbilor din Kosovo, se precizează într-un comentariu publicat, duminică, de purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

"Facem apel la Pristina, dar şi la SUA şi UE aflate în spatele acesteia, să înceteze provocările şi să respecte drepturile sârbilor din Kosovo" - a spus Zaharova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel