Data publicării:

Reguli noi pentru transportul animalelor pe cale maritimă

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță că Uniunea Europeană înăsprește regulile privind asigurarea bunăstarii animalelor pe durata transportului pe cale maritimă, noul regulament prevăzând că în procedura de autorizare a navelor va fi implicat cel puțin un medic veterinar oficial și un expert maritim.  

Alegeri prezidentiale 2024

”Comisia Europeană înăsprește regulile pentru protecția animalelor transportate pe mare. Noile cerințe mai stricte se vor aplica registrelor, procedurilor de urgență, punctelor de ieșire și aprobării navelor de transport al animalelor. Noile reguli urmăresc consolidarea inspecțiilor navelor de transport de animale de către statele membre. O bază de date europeană va fi creată de Agenția Europeană de Securitate Maritimă (AESM) pentru a înregistra toate inspecțiile și a permite statelor membre să acceseze rapid toate informațiile relevante în timpul verificărilor”, arată ANSVSA, într-un comunicat de presă.

Inspecțiile efectuate în scopul acordării certificatului de autorizare al navei vor fi realizate de o echipă, ce va include cel puțin un medic veterinar oficial și un expert maritim autorizat de autoritățile maritime ale statului membru. De asemenea, un medic veterinar oficial va realiza controale oficiale la bordul unei nave pentru animale vii pe parcursul primei călătorii cu încărcatură după autorizare. Această ultimă prevedere se aplică începând din 1 ianuarie 2024.

Suplimentar, regulamentul conține și prevederi referitoare la planurile de intervenție pentru situații de urgență, privind navele pentru animale vii, precum și cerințele minime aplicabile punctelor de ieșire. Încă din 2019, România a adoptat o legislație națională mai strictă referitoare la autorizarea vapoarelor, care prevede că, din echipa de autorizare, face parte și un expert maritim. Referitor la noile prevederi legislative, Stella Kyriakides, comisarul european responsabil de sănătate și siguranța alimentară, a declarat: ”Asistența animalelor este o prioritate și un element cheie al principiului "De la fermă la furculiță". Siguranța transportului este o parte integrantă a acesteia. Incidentele care au avut loc în ultimii ani cu navele de transport pentru animale au arătat clar că anumite practici actuale nu sunt acceptabile și compromit bunăstarea animalelor. Datorită noilor reguli și revizuirii viitoare a legislației privind bunăstarea animalelor, ne asigurăm că toate controalele sunt îmbunătățite și că animalele transportate pe mare beneficiază de standarde ridicate de bunăstare a animalelor”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel