Data publicării:

Regres al circumciziei, în SUA. Vezi ce procent din populație este „operat”

Autor: florin, Florin Pupăză | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
ny_circumcision
ny_circumcision

Ritual obligatoriu pentru băieţii evrei, dar larg răspândit şi în rândul musulmanilor, circumcizia a fost adoptată pe scară largă de populaţia Statelor Unite pentru potenţialele sale efecte benefice în planul sănătăţii, cum ar fi reducerea riscului de infecţii urinare, de cancer penian şi boli cu transmitere sexuală, inclusiv HIV. Totuşi, ea continuă să facă obiectul unor intense dezbateri, iar pe alocuri, inclusiv în SUA, la San Francisco, dar şi în Germania, au loc demersuri vizând interzicerea acestei practici.

Rata circumciziilor practicate asupra nou-născuţilor din spitalele americane a scăzut cu 6% în ultimele trei decenii, declinul fiind mai pronunţat în statele din vestul ţării, conform unei statistici guvernamentale.

Pe plan naţional, această rată a scăzut la 58,3%, în 2010, de la 64,5% în 1979, conform datelor Centrului naţional pentru statistici medicale. Nu au fost luate însă în calcul numeroasele circumcizii operate în alte părţi decât în spitale, de exemplu în instituţii religioase, sau cele practicate mai târziu în cursul vieţii. În statele vestice, scăderea a fost de la 63,9% în 1979 la 40,2% în 2010, potrivit Agerpres.

Avantaje vs. riscuri 

Academia de pediatrie a SUA a indicat vara trecută că avantajele circumciziei bebeluşilor în planul sănătăţii sunt mai mari decât riscurile pe care le prezintă o astfel de intervenţie chirurgicală.

Centrul american pentru statistică medicală nu a oferit o explicaţie pentru scăderea înregistrată, dar a menţionat că variaţiile constatate de-a lungul anilor au legătură cu evaluările Academiei de pediatrie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel