Câinii corgi ai Reginei Elisabeta a II-a i-au creat suveranei o imagine la fel ca și coroana și caleștile, trăind cu această rasă de câini încă din 1930, când tatăl său, regele George al VI-lea, a introdus rasa la palat, scrie Agerpres.
Însă acum, regina a decis să nu mai aibă alți câini, potrivit revistei americane Vanity Fair din luna august. "Nu mai vrea căței", a spus Monty Roberts, consilier al reginei pentru cai și câini, intervievat de revistă.
"Nu vrea să lase vreun câine în urma sa. A vrut să pună capăt", a adăugat acesta.
Elisabeta a II-a, care a crescut până acum circa 30 de corgi, mai are doar doi, Holly și Willow, de circa zece ani. Știind că un corgi poate trăi 15-16 ani, suverana britanică dorește să pună capăt, cu ei, unei lungi perioade în care a crescut reprezentanți ai rasei cu multă pasiune, relatează marți lepoint.fr.
În vârstă de 89 de ani, regina nu vrea să le lase celor care vor rămâne corgi tineri, așa cum s-a întâmplat când i-au rămas cei ai mamei sale, în 2002. În plus, consilierii săi nu vor să o vadă înconjurată de căței năzdrăvani care ar putea-o face să cadă și să nu își poată îndeplini corect obligațiile regale. Potrivit Vanity Fair, un alt motiv pentru care regina renunță să mai adopte câini mici este dificultatea de a-i găsi, majoritatea crescătorilor dispărând și determinând astfel, încetul cu încetul, stingerea unei rase care nu mai este pe placul noilor generații de englezi.
Decizia nu a fost ușor de luat, ținând seama de dragostea reginei față de acești câini de talie mică, al căror rol era în trecut însoțirea turmelor de oi. În anumite perioade a avut și nouă câini, așa încât este ușor de imaginat atmosfera de la Buckingham sau Balmoral din preajma suveranei britanice. Elisabeta a II-a considera că "fac parte din familie", iar prezența lor nu era negociabilă.
Câinii stau mereu pe lângă regină și nimic nu le place mai mult decât o plimbare cu stăpâna lor. Pentru regină, aproape că este o terapie, spune prințul consort Philip. Când suverana era contrariată sau furioasă, ajungea să îi ia la o plimbare și apoi să îi spele ca să își revină. În prezent plimbările sunt mai scurte, însă plăcerea a rămas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"