Data publicării:

Regimul Băsescu, miza pariului făcut de DNA cu Sandu și Dragomir

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
val-vilcu
val-vilcu

Judecători, parlamentari, medici, vânzători de alcool...DNA a luat la rând categoriile profesionale, ca pe vremuri, când toate sorto-tipo-dimensiunile trebuiau reprezentate în partid. A venit la rând lumea fotbalului. Mulți spun că ăsta e stat în stat și că nimeni nu va reuși să ajungă până la vârf. După ceva circ, se cade la pace și lucrurile merg înainte.

În acest caz, e posibil ca DNA să fi regizat aiurea noul spectacol de sunet și lumină, iar conducătorul iubit, în loc să devină ,din nou, eroul pozitiv, va fi încă odată huiduit de public. Ideea nu era chiar proastă. Lipsa de performanță din fotbal nu mai poate fi poleită cu generația de aur. Acuzații, șmenuri, umflați care învârt banii cu lopata și nu dau nimic în schimb, adaugă sare pe rănile din suflet ale microbiștilor. Frustrărilor de zi cu zi ale românilor li se adaugă umilințele pe care le suferă când merg la stadion sau privesc meciul la TV.

Unde mai pui că motivul de conflict e Craiova, nu o echipă oarecare. Desființarea unei legende, de către oameni legendari prin eșecuri, blaturi și golănie, nu poate decât să strângă mulțimile în jurul eroului pedepsitor. Nu știu pe câți alegători îi mai interesează termopanele lui Năstase, sau câți ori fi auzit vreodată de soțul doamnei Costiniu. În schimb, pe Balaci și Geolgău îi iubește  țara întreagă. Dacă DNA reușește să spargă bunkerul din Casa Fotbalului, va fi o lovitură de imagine pentru Băsescu. Dacă totul se va sfârși ca până acum, cu balet la televizor și ratări în instanță, va fi o lovitură de pedeapsă împotriva regimului, care la anul are meci de baraj. Cu alte cuvinte, Dragomir și Sandu vor dezafilia PDL de la guvernare și pe Băsescu de la Cotroceni. Baftă, băieți!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel