Data publicării:
Regele Spaniei, măsuri fără precedent
Felipe al VI-lea împlinește azi 100 de zile de când deține coroana Spaniei.
Noul rege a luat o serie de măsuri fără precedent pentru a repara imaginea regalității spaniole, după abdicarea tatălui său Juan Carlos.
Regele Felipe al VI-lea a schimbat în Casa Regală de la hârtia de scris, care a fost înlocuită cu tablete, până laregimul de protocol al evenimentelor la care este prezent: nu oaspeții regelui îl așteaptă pe rege la întălniri, ci regele își așteaptă invitații.
Statul Islamic, în România? Victor Ponta: Nu vreau să stârnim panică
Felipe al VI-lea participă la toate ședințele consilierilor săi, iar deciziile se iau împreună cu aceștia.
Membrii familiei regale nu mai primesc indemnizații. Doar dacă le cere regele pot să reprezinte Casa Regală la evenimente, nici atunci nefiind plătită prestația.
Cei ce depun jurământul în fața noului rege pot alege dacă doresc să o facă sau nu în prezența unei biblii și a unui crucifix. Conturile Casei Regale vor fi auditate în fiecare an, iar la recepțiile organizate de Casa Regală nu vor mai lipsi reprezentanții anumitor grupuri sociale, excluse până acum de la asemenea evenimente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News