Data publicării:

Regele Mihai, proces cu Guvernul pentru un teren

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
regele mihai
regele mihai

Într-un proces judecat de cinci ani şi plimbat pe rolul mai multor instanţe, Majestatea Sa Regele Mihai cere un teren de peste şase hectare.

Regele Mihai şi Guvernul României se judecă pentru anularea unei prevederi dintr-o hotărâre de Guvern prin care un teren de peste 60.000 de metri pătraţi din domeniul de la Săvârşin a fost trecut în proprietatea Statului, scrie adevărul.ro.

Prin avocaţii săi, Regele Mihai le-a cerut judecătorilor să constate ilegalitatea punctului din Hotărârea de Guvern prin care terenul Regelui este trecut în proprietatea Statului. În procesul care are termen chiar astăzi la Curtea de Apel Timişoara, Regele arată că a devenit proprietarul terenului în 1944, iar Guvernul, fără să aibă niciun titlu valabil, a trecut terenul în proprietatea Statului.

Preluarea terenului de către Stat, susţine Regele, s-a făcut în baza unei simple Hotărâri de Guvern care inventariază bunurile din patrimoniul public. „Simpla includere într-o listă de inventar a unui bun nu îl plasează în mod automat în domeniul public al Statului, astfel că dispoziţiile procedurale din Legea 213/1998 care se referă la centralizarea bunurilor din domeniul public al Statului de către Ministerul Finanţelor sunt irelevante sub aspectul modului de dobândire a proprietăţii", se arată în întâmpinarea depusă în proces de rege, prin avocaţii săi.

Pe fondul procesului judecat la Curtea de Apel Timişoara, Regele Mihai a primit câştig de cauză, judecătorii anulând prevederile din Hotărârea de Guvern prin care terenul Majestăţii Sale a fost trecut în lista de inventar a bunurilor din domeniul public al Statului. Guvernul a făcut, însă, recurs la Curtea Supremă, invocând mai multe vicii de procedură. Mai exact, Guvernul a invocat faptul că nu i-au fost comunicate o serie de documente necesare formulării apărării.

Curtea Supremă a admis recursul Guvernului, a casat sentinţa Curţii de Apel Timişoara şi a trimis înapoi dosarul pentru rejudecare.

Curtea de Apel Timişoara are programat termen în acest dosar chiar astăzi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel