Data publicării:
Regele Mihai. George Maior, mesaj de la Washington
Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a susţinut o conferinţă la George Washington University, prilej cu care a transmis un mesaj de condoleanţe în contextul trecerii în nefiinţă a fostului Suveran al României, Majestatea sa Regele Mihai I.
“Am primit cu profund regret vestea morţii Majestăţii Sale Regelui Mihai I. Ultimul Suveran al României a fost o personalitate istorică nu numai pentru România, ci şi pentru relaţiile româno-americane. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în calitate de şef de stat, a fost artizanul alăturării României Puterilor Aliate, salvând ţara de la distrugere. De asemenea, s-a opus instaurării comunismului în România după 1945, fiind nevoit să plece în exil. În conştiinţa lumii, Regele Mihai rămâne, aşa cum au confirmat mulţi istorici, Suveranul care a scurtat cel de-al Doilea Război Mondial cu cel puţin şase luni, salvând astfel numeroase vieţi.
Sincere condoleanţe Familiei Regale în aceste clipe de mare durere.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News