Regele Charles al III-lea a fost primit cu onoruri militare.
"Bine aţi revenit în România!", i-a spus președintele Regelui Charles al III-lea.
După ceremonia primirii oficiale, cei doi au avut convorbiri tete-a-tete, iar apoi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic, informează Agerpres.
Primirea de la Cotroceni este singurul eveniment oficial din programul Regelui Charles al III-lea în România, acesta aflându-se în vizită privată în ţara noastră.
"Se împlinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie. După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private", a declarat, luni, pentru Agerpres, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble.
Pe 6 mai, Charles al III-lea a fost încoronat rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi al altor 14 ţări, inclusiv Canada, Australia şi Bahamas, alături de regina consoartă Camilla, în cadrul unei ceremonii la Westminster Abbey, după ce la 10 septembrie anul trecut a fost proclamat rege de către Consiliul de Ascensiune.
Vineri, Charles al III-lea a început o vizită de câteva zile în România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Răsturnare de situație în cazul Buzatu: Denunțătorul nu e din Cluj. Flagrantul, după o partidă de pescuit la balta Cârja
- Ploi abundente și vânt puternic. Elena Mateescu (ANM) anunță fenomene meteo extreme: Rafale de 70 - 80 km/h
- Ce trebuie să facă toți șoferii la fiecare 6 secunde. Titi Aur: Toate testele au demonstrat. Ar trebui învățat în școala de șoferi
- Sezonul Balanței a început. Ce aduce pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie
- ”Luna Neagră”, în semnul Fecioarei în octombrie. Oportunități inedite. HOROSCOP: E un moment excelent
- Se strică vremea: Alerte meteo emise de ANM. Cod Galben, duminică dimineață UPDATE
- BANCUL ZILEI: Discurs la căpătâiul răposatului
- O planetă din fier pur, de mărimea Pământului, orbitează o stea din apropierea noastră
- Veto față de Austria la Bruxelles: România nu se răzbună, ci apără NATO
- Despre urși și trenuri. "Se petrec scene atroce! Le pun momeli pe linii ca să fie călcați! Dar la viteza cu care merge trenu'n România..."