Referendumul lui Băsescu poate demite guvernul Boc
Opoziţia a găsit, în sfârşit, o pârghie prin care poate smulge 19 voturi de la PDL, în cazul unei moţiuni de cenzură. Precedenta încercare a căzut la 20 de voturi, deci nu ar mai avea nevoie decât de un singur parlamentar al Puterii. Minorităţile naţionale, altele decât cea maghiară, au 19 locuri în parlament.
Aceşti parlamentari nu sunt aleşi direct, ci prin manevre în interiorul formaţiunilor pe care le reprezintă. Deşi nu candidează, ei au un rol decisiv în stabilirea guvernului. Prin tradiţie, cele 19 voturi s-au dus către formaţiunea care deţine majoritatea relativă. În noiembrie 2009, de pildă, Varujan Pambuccian, liderul parlamentarilor "speciali" cocheta cu Mircea Geoană, pe care îl susţinea la prezidenţiale. În decembrie, a dat voturi decisive guvernului Boc 4. Unii lideri PSD au acuzat minorităţile că au votat contra moţiunii pentru că au primit parlamentarii contracte de IT (Varujan fiind specialist în domeniu).
Un deputat PNL a dezvăluit miercuri că se discută în culise pentru o modificare constituţională prin care să fie abolită "dictatura minorităţilor". Ciprian Dobre, preşedintele PNL Mureş, a afirmat că va propune acest lucru atunci când se va schimba Constituţia, dacă şi restul partidului său îl va susţine. Astfel, parlamentarilor din grupul minorităţilor li se arată pisica: dacă mai continuă să voteze cu Boc, vor trebui să participe la alegeri. Ori, tocmai asta e şi principala grijă a parlamentarilor PDL, ce să mai vorbim de liderul armenilor sau al ruşilor lipoveni...
Culmea, chiar Traian Băsescu a deschis posibilitatea revizuirii Constituţiei, prin referendumul carepropune reducerea numărului de parlamentari. La 300 de fotolii într-o singură Cameră, nu prea mai e loc de minoritari care să asigure majoritatea guvernului, indiferent care ar fi acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News