"După numărarea tuturor buletinelor de vot, putem afirma că peste 7,6 milioane de venezueleni au dat, în mod eroic, un mandat clar, masiv și de necombătut", a declarat vicepreședintele Parlamentului, Freddy Guevara, citind un comunicat al coaliției de opoziție, în care se anunță de asemenea o grevă generală de 24 de ore pentru joi.
Cifra precedentă privind participarea la vot era de 7,2 milioane de persoane.
Conform noilor date, 98,3% dintre votanți s-au exprimat la scrutinul de duminică împotriva proiectului președintelui Maduro privind Adunarea Constituantă, ai cărei participanți ar urma să fie aleși la 30 iulie.
Responsabilul opoziției a calificat această participare drept "cel mai important act de nesupunere civilă organizat în istoria" continentul american. Potrivit acestuia, președintele Maduro trebuie acum să își retragă proiectul.
Președintele socialist consideră totuși votul de duminică drept o consultare internă a opoziției, fără valoare legală și fără caracter obligatoriu, deoarece a fost organizat în afara Consiliului Național Electoral (CNE), o instanță pe care opoziția o descrie ca fiind supusă puterii.
Pentru coaliția de opoziție, Masa Unității Democratice (MUD), amploarea participării la această consultare înseamnă că Maduro poate fi matematic revocat, deoarece el a fost ales pentru șase ani în 2013 cu 7,5 milioane de voturi, adică mai puține decât cele obținute de opoziție duminică, după moartea în același an a predecesorului și mentorului său, Hugo Chavez, informează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)