Data publicării:

REFERENDUM. Nicolicea: Iohannis poate ajunge la CCR

Autor: Diana Popescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputatul Eugen Nicolicea a declarat, în cadrul unei emisiuni tv, că președintele Klaus Iohannis poate ajunge la Curtea Constituțională dacă va face referendumul pe tema anticorupție.

"Din recomandările pe care i le-a făcut Camera trebuie să aibă mare grijă ce întrebare pune pentru că poate ajunge la Curtea Constitutională cu un conflict pentru că își alocă puteri mai mari decât are. Să pui întrebări despre combaterea corupției când nu ai consultat tratate internaționale, și aceasta este o problemă internațională, nu avem dreptul să facem referendum pe această temă, eu zic că se va ajunge încă la o decizie de atribute în exces pe care le are", a spus deputatul PSD, la Antena 3.

Politicianul și-a exprimat părerea cu privire la expresia folosită de Klaus Iohannis "am lasat-o mai moale" referitoare la referendum.

"Nu poți să vii la începutul mandatului să lansezi 10 teme de referendum și să le pui în buzunar, să le scoți când ai chef și să prindă bine."

Întrebat dacă este constituțional faptul că a acceptat referendumul acesta a spus: "Domnul președinte a lansat o temă. Pentru că era foarte largă, noi i-am dat un aviz cu recomandări să aibă grijă ce pune în întrebare. Dacă ați citi recomandările respective, la care mi-am adus contribuția substanțial veți constata că aproape nu mai poate face referendumul pe tema respectivă. Ajunge la Curtea Constituțională dacă o face."

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel