Referendum familie. Dăncilă: Nu se îndreaptă împotriva unei minorităţi
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
referendum
referendum
Guvernul a luat toate măsurile necesare, atât legislative, cât şi pentru asigurarea fondurilor, în vederea organizării referendumului pentru revizuirea Constituţiei care se va desfăşura în perioada 6-7 octombrie, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

"Mai sunt câteva zile până la organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei în sensul redefinirii familiei. Guvernul a luat toate măsurile necesare, atât legislative, cât şi pentru asigurarea fondurilor. Autorităţile sunt în calendarul propus în ceea ce priveşte pregătirea tehnică.

Vrem să asigurăm o cât mai bună organizare a acestei consultări publice, astfel încât opinia cetăţenilor să fie cât mai fidel reflectată de rezultatul votului. Această consultare amplă are loc ca urmare a unui demers venit din partea societăţii, nu se îndreaptă împotriva unei minorităţi.

Tema familiei are puternice rezonanţe în valorile noastre tradiţionale şi în conştiinţa poporului român", a declarat Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei Guvernului.

Premierul şi-a exprimat, totodată, încrederea că instituţiile statului îşi vor face datoria pentru a asigura buna organizare şi desfăşurare a referendumului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel