„Voi vota pentru revizuirea Constituției României în sensul definirii căsătoriei ca uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie. Referendumul nu vizează redefinirea familiei ci definiția legală a căsătoriei, ceea ce reprezintă o opțiune socială. Cetățenii pot decide o formă sau alta a definiției respective, în funcție de sistemul de valori pe care îl consideră important pentru existența lor.
Definiția căsătoriei și dreptul familiei reprezintă competențe naționale, nu comunitare, nu ale Uniunii Europene. Vorbim de o competență națională, suverană, a cetățenilor români.
Referendumul nu este îndreptat împotriva nimănui. Atât relațiile private, cât și cele de familie sunt ocrotite în Constituția României prin articolul 26.
Sau pe limba unora din afară care nu înțeleg ce se întâmplă în țara asta frumoasă și "coruptă", românii vor să fure mireasa, nu mirele”, a transmis Andi Cristea.
Întrebare standard
Referendumul privind redefinirea familiei va avea loc în weekendul viitor, 6-7 octombrie, între orele 7:00 şi 21:00. Întrebarea care le va fi adresată cetăţenilor şi la care aceştia trebuie să răspundă cu "da" sau "nu" va fi: Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament? Este o întrebare-standard care se pune în cazul revizuirii Constituției.
Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături pentru revizuirea Constituţiei privind definiţia familiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers