Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului, cererea înaintată prefectului are anexată lista cuprinzând 1.409 semnături care provin de la locuitori din toate localităţile comunei Corni, susţinători ai iniţiativei de schimbare a primarului.
"În cererea depusă sunt trecute şi 19 motive care au stat la baza întregii acţiuni, principalul fiind nerespectarea promisiunilor făcute în campaniile electorale. Plângerile fac trimitere la neîntreţinerea drumurilor comunale, angajări ilegale în aparatul primăriei, nereguli privind gestionarea deşeurilor, dar şi în organizarea şedinţelor de consiliu local, reclamând, totodată, abuzuri privind proprietăţi publice şi private", se arată în comunicat.
De asemenea, primarul este acuzat de încălcarea promisiunii privind organizarea unui festival tradiţional de datini şi obiceiuri de iarnă.
"Listele de semnături vor fi verificate, iar, dacă se respectă toate condiţiile cerute de lege, se va trece la următorii paşi prevăzuţi de normele în domeniu. Voi putea emite ordinul de constituire a comisiei ce se va ocupa de organizarea referendumului. Dar, întâi de toate, se analizează foarte bine respectarea condiţiilor legale', a declarat prefectul Dan Nechifor, informează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol