Reduceri la eMAG, provocate de o eroare de sistem. Telefoane și televizoare, de la un 1 leu. Ce a anunțat magazinul
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Magazinul online eMAG s-a confruntat duminică seară cu o eroare de sistem ce a dus la reduceri colosale pentru mai multe produse resigilate. Smartphone-uri sau televizoare 3D au putut fi achiziționate pentru doar câțiva lei, iar reprezentanții eMAG au anunțat că vor onora toate comenzile.

Adevărul.ro scrie că duminică, între orele 21:00 şi 23:00 (potrivit eMAG) la categoria de resigilate mai multe produse au fost reduse cu până la 99%, ajungând să coste chiar și 1 leu. Clienţii puteau cumpăra un Samsung Galaxy S4, un televizor 3D, un switch de 11.000 de lei sau multe alte produse cu prețuri de vânzare cuprinse între 1 leu și 8 lei.

De exemplu, un telefon Samsung Galaxy S4 a putut fi cumpărat la preţul de 1 leu, redus de la 1.449 lei, un televizor LED Smart TV 3D Philips, 117 cm, Full HD, a fost redus de la 4.246 de lei la 3 lei, iar un Ultrabook Dell Studio XPS Duo 12 a fost redus de la 4.796 de lei la 3 lei.

Au mai existat asemenea situaţii în România, dar majoritatea magazinelor online nu au respectat comenzile. Directorul general al eMAG a anunțat însă că toate comenzile vor fi respectate.

"Satisfacţia clientului este foarte importantă pentru noi şi vom onora absolut toate comenzile, iar produsele vor fi expediate rapid", a anunțat Iulian Stanciu, directorul general eMAG.

Valoarea totală a reducerilor greşite este de 1.157.200 de lei. Cea mai mare reducere, de 11.190 lei, a fost aplicată unui echipament de reţea, un switch Cisco Catalyst 2960, care a putut fi cumpărat la preţul de 8 lei, faţă de preţul de listă de 11.190 lei.

În intervalul în care produsele au fost listate cu preţurile greşite, de la 20:30 la 23:59, au fost comandate, în total, 730 de produse.

Vezi și: Tot ce trebuie să știi de Black Friday 2014 de pe DCNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel