Data publicării:

Reducerea pensiilor era o soluţie mai bună decât majorarea TVA, declară guvernatorul Mugur Isărescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
isarescu
isarescu

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat miercuri că măsura de reducere a pensiilor, luată în calcul de Guvern în 2010, dar care nu a avut suficient sprijin politic, ar fi ajutat România să iasă mai rapid din recesiune.

Isărescu a menţionat că economia a încercat de două ori să iasă din recesiune.

"Toate aceste bâlbe cu TVA-ul... Cred că soluţia propusă iniţial de Guvern pentru realizarea corecţiei unde erau deficitele cele mai mari, în bugetele de asigurări sociale - şi unde există în continuare - şi nu prin taxarea consumului întregii populaţii prin majorarea TVA şi crearea de inflaţie, era mai bună Această taxă suplimentară s-a luat prin preţuri mai înalte. Cred că soluţia care s-a propus iniţial era mult mai bună din punct de vedere financiar. Nu a fost sustenabilă politic, nu a fost sprijinită suficient politic şi ne ajuta să ieşim mult mai repede din recesiune. Şi era probabil mai benefică şi pentru cei cărora li s-a dat sentimentul că vor suferi mai puţin. Dar, între logica economică şi financiară şi cea politică există diferenţe, şi acest lucru l-am învăţat stând numai un an în fruntea Guvernului", a spus Isărescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel