Data actualizării:
Data publicării:

Reducerea cheltuielilor bugetare. Ciucă (PNL), despre măsurile pregătite de Guvern

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp

Discuţiile privind reducerea cheltuielilor la nivelul aparatului bugetar vor continua, a declarat, luni, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, care a subliniat este important ca aceste măsuri să nu fie aplicate 'otova', fără a se vedea consecinţele lor.

 'Pentru că, în acest moment, nu au fost finalizate discuţiile la nivelul coaliţiei, PNL consideră în continuare că avem nevoie ca aceste măsuri să vizeze atât reducerea cheltuielilor bugetare, cât şi măsuri care, aşa cum ne-am asumat, să vizeze menţinerea cotei unice de impozitare, să facem în aşa fel încât să protejăm mediul de afaceri, pentru că cei care aduc bani la bugetul de stat sunt cei din mediul de afaceri, din tot ceea ce înseamnă business în ţara noastră, şi a fost şi domnul ministru Boloş. Am discutat foarte aplicat care sunt măsurile pe care la nivelul Ministerului de Finanţe le pot lua astfel încât să se reducă evaziunea fiscală. Sunt măsuri pe care le-am discutat şi le vom susţine în continuare, având nevoie în situaţie de criză să sprijinim economia, investiţiile fără să venim cu măsuri care să încetinească, fără să identificăm care vor fi efectele ulterioare', a explicat Ciucă, la sediul PNL.

El a evidenţiat că discuţiile cu mediul de afaceri vor continua. 'Au avut loc întâlniri şi la Guvern, am avut întâlniri cu mediul de afaceri şi în teritoriu şi aici, m-am văzut şi săptămâna trecută. Vom continua să ne vedem şi în zilele următoare pentru că este nevoie de o coordonare cu mediul de afaceri astfel încât să putem să venim cu acele măsuri care sunt suportabile pentru noi toţi', a arătat Ciucă.

'În acest moment, am discutat şi vom continua să discutăm reducerea cheltuielilor la nivelul aparatului bugetar şi este important ca măsurile să nu fie aplicate otova fără să vedem care vor fi consecinţele. De asemenea, susţinem partea de descentralizare. Avem nevoie ca la nivelul Guvernului să se faciliteze tot ceea ce înseamnă partea procedurală a activităţii instituţiilor centrale, iar la nivelul autorităţilor locale, unde sunt instituţii care practic se dedublează cu ceea ce există la nivel central, să intre şi să funcţioneze în subordinea şi în responsabilitatea autorităţilor locale', a declarat liderul PNL, întrebat dacă este posibil să fie modificate măsurile privind reducerea cheltuielilor care au apărut într-un draft. Potrivit acestuia, nu s-a discutat despre comasări punctuale de instituţii.

'Nu am discutat chestiunea aceasta. (...) Este bine să vedem aceste măsuri pe tot lanţul de efecte astfel încât să nu bulversăm', a transmis Ciucă.

El a adăugat că cifrele vehiculate privind reducerea de posturi sunt materiale de lucru, nefiind nimic decis.

'Aţi văzut că există în momentul de faţă cifre vehiculate privind reducerea posturilor. Aţi văzut că au existat totuşi materiale de lucru care au apărut în presă. Ele nu sunt decât materiale de lucru, nu este absolut nimic decis, iar reducerea funcţiilor de conducere la nivelul aparatului de stat de la 12% la 8% este o măsură care vizează tocmai acest principiu al reducerii cheltuielilor bugetare. Mai mult decât atât, numărul de funcţii în subordinea unei structuri de şef de serviciu sau director de structură sau director general, de asemenea, va creşte, astfel încât numărul acestor acestor funcţii să scadă', a spus Nicolae Ciucă. Preşedintele liberalilor a menţionat că s-a discutat despre taxarea tichetelor de masă, urmând să fie luată o decizie.

'Este o măsură pe care am discutat-o şi la care se va veni cu o decizie în sensul în care trebuie să facem în aşa fel încât oamenii să nu piardă din venituri, motiv pentru care creşterea salariului minim să fie direct proporţională cu această plată a taxei pentru sănătate', a indicat preşedintele PNL. Discuţia cu privire la 'taxa pe lux' nu este încă finalizată. 'Sunt măsuri în discuţie', a declarat Ciucă.

Întrebat dacă va discuta cu social-democraţii despre nemulţumirile exprimate de unii liberali cu privire la măsurile privind reducerea cheltuielilor bugetare, preşedintele PNL a răspuns:

'Aici nu discutăm despre nemulţumirile unuia sau altuia, aici discutăm despre responsabilitatea pe care o avem fiecare dintre noi şi să facem în aşa fel încât să asigurăm stabilitatea economică şi funcţionarea economiei pentru că doar aşa putem să menţinem această linie de creştere economică a României, care, şi în momentul de faţă, după toate evaluările, inclusiv ale instituţiilor de evaluare internaţională, se menţine între 2 şi 3% până la sfârşitul anului'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel