Reding: România și Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru Schengen, potrivit CE
Vicepreședintele Comisiei Europene, Viviane Reding, susține că România și Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, potrivit opiniei generale din cadrul CE, adăugând că decizia aparţine însă statelor membre ale Uniunii Europene.
Comisarul european pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie a făcut declaraţiile respective într-un interviu acordat ziarului iranian Tehran Times. Tema principală a interviului a fost „libertatea presei - o necesitate pentru democraţii”, dar Viviane Reding a făcut o scurtă referire şi la extinderea Spaţiului de liberă circulaţie Schengen.
„În privinţa Spaţiului Schengen, decizia de eliminare a controalelor vamale aparţine statelor membre. Comisia Europeană consideră că atât Bulgaria, cât şi România îndeplinesc criteriile necesare pentru aderarea deplină la Schengen”, a declarat vicepreședintele CE, citat de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News