Recunoașterea căsătoriilor gay, în „atenția” Guvernului. Executivul a reacționat la presiunea pusă după decizia CEDO
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a avut o reacție cu privire la decizia CEDO care obligă România să recunoască cuplurile de același sex și familiile formate de acestea.
„Guvernul României şi fiecare minister în parte au luat, evident, notă de decizia CEDO şi actualizarea de la Ministerul Afacerilor Externe este că statul are în mod legal un termen de şase luni pentru a transmite Comitetului de miniştri un plan de acţiune cu privire la măsurile pe care le avem în vedere pentru executarea acestei decizii sau, într-un scenariu mai accelerat, să transmitem Consiliul de miniştri un bilanţ al acţiunilor care s-au întreprins în aceste şase luni de zile”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, într-o conferință de presă.
Acesta a adăugat că subiectul este „în atenţia Guvernului”.
Amintim că obligația României de a proteja și recunoaște familiile formate din persoane de același sex este reconfirmată de Colegiul de judecători ai Marii Camere, care a respins contestația depusă de Guvernul României în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României. Astfel, Hotărârea CEDO pronunțată în luna mai a acestui an rămâne definitivă, la fel ca obligația pozitivă a Guvernului și Parlamentul României de a adopta măsuri urgente care să asigure protecția și recunoașterea legală a tuturor familiilor. Nu mai există căi de atac prin care statul să se sustragă de la obligațiile pe care le are față de proprii cetățeni. Este momentul ca România să facă pasul firesc, pentru care majoritatea populației se declară pregătită.
Zeci de mii de români au așteptat încrezători concluzia Colegiului de judecători ai Marii Camere, format din reprezentanți ai țărilor membre, după ce Guvernul a hotărât să amâne implementarea Hotărârii CEDO care-l găsește vinovat pentru încălcarea Articolului 8 al Convenției Europene, privind viața de familie. Declarația de inadmisibilitate a contestației nu a întârziat să apară, valorile europene fiind clare și asumate de majoritatea covârșitoare a statelor membre. Cu toate acestea, realitatea arată că fiecare zi în care România a întârziat să ia măsuri a adus prejudicii reale cuplurilor formate din persoane de același sex.
Și Bulgaria a fost condamnată la CEDO, din aceleași considerente
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Bulgaria pentru refuzul de a recunoaşte căsătoria încheiată de două femei în afara ţării, transmite AFP.
CEDO a fost sesizată de două femei cu cetăţenie bulgară care se căsătoriseră în 2016 în Marea Britanie, unde trăiau de şapte ani. În prezent, ele locuiesc la Sofia.
În plângerea adresată Curţii de la Strasbourg, ele denunţau refuzul autorităţilor bulgare de a le înscrie în registrul de Stare Civilă cu menţiunea ‘căsătorită’, şi explicau că nu pot beneficia de protecţia juridică la care considerau că au dreptul.
Judecătorii CEDO le-au dat câştig de cauză şi au condamnat statul bulgar pentru încălcarea drepturilor care garantează respectarea vieţii private şi familiale, înscrise în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (articolul 8).
Completul CEDO a decis în unanimitate că această constatare constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru daunele moral suferite de reclamante, şi a condamnat Bulgaria să le achite acestora 3.000 de euro drept cheltuieli de judecată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News