Data publicării:
Rectificarea bugetară şi impozitarea PENSIILOR SPECIALE ale parlamentarilor, VOT DECISIV în plen
Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc joi, începând cu ora 13,00, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota rectificarea bugetară aprobată de Guvern în luna aprilie, în perioada stării de urgenţă, dar şi proiectul de lege privind impozitarea pensiilor speciale.
Birourile permanente reunite au decis miercuri ca joi, începând cu ora 10,00, Comisiile de buget ale Parlamentului să se reunească pentru a elabora un raport privind rectificarea bugetară.
Pe ordinea de zi a şedinţei va fi introdus şi proiectul de lege privind impozitarea pensiilor speciale, care a fost deja adoptat miercuri de Camera Deputaţilor. Motivul pentru care acest proiect va fi supus votului şi în plenul reunit al Parlamentului este acela că el se referă şi la pensiile deputaţilor şi senatorilor.
'Pentru că în această lege (cea privind impozitarea pensiilor speciale - n.r.) se face referire inclusiv la categoria parlamentari, pentru a nu exista niciun fel de dubiu de neconstituţionalitate, vă propun ca mâine, în plenul reunit, să introducem acest proiect la plenul reunit strict pentru articolul care face referire la parlamentari. Aşa cum ştiţi, pentru parlamentari e nevoie de un plen comun care să modifice Statutul parlamentarilor.' a spus Simonis.
'Preşedintele Comisiei de statut este aici, mâine dimineaţă va face şedinţă, iar pentru acest articol plenul reunit să dea din nou un vot. În acest fel avem o lege constituţională prin care eliminăm toate pensiile speciale din România', a spus miercuri liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, în plenul Camerei Deputaţilor.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a menţionat că joi dimineaţă se vor reuni Birourile permanente ale Parlamentului pentru a introduce pe ordinea de zi acest proiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News