Record: Datoria publică a Marii Britanii a trecut de 1.000 de miliarde de lire sterline
Criza din zona euro nu a ocolit nici Marea Britanie. Pentru prima data, datoria publică a regatului a depăşit la sfârşitul anului trecut suma record de 1.000 miliarde de lire sterline, ceea ce evidențiază dificultăţile administraţiei britanice în încercarea de a reduce datoria, în contextul semnelor tot mai puternice că economia alunecă din nou în recesiune.
Guvernul britanic a împrumutat în decembrie 13,7 miliarde de lire sterline, cu 2 miliarde de lire mai puţin ca în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, datoriile totale, excluzând costurile salvării sectorului financiar, au urcat la 1.004 miliarde de lire (1.206 miliarde de euro), potrivit Reuters.
Suma este cea mai mare începând din 1993, când au început să fie înregistrate date, şi echivalează cu 64% din PIB.
În luna decembrie, împrumuturile guvernului britanic s-au situat sub aşteptările analiştilor, de 14,9 miliarde de lire.
Economiştii au avertizat că finanţele publice s-ar putea afla sub presiune în cele trei luni rămase până la încheierea actualului an financiar, întrucât creşterea mai slabă reduce veniturile din taxe şi majorează cheltuielile cu beneficii sociale.
Autorităţile britanice vor anunţa, miercuri, o contracţie de 0,1% în ultimele trei luni ale anului 2011, iar economiştii anticipează o continuare a contracţiei în primul trimestru al acestui an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News