Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Recompense pentru terorism. Membru Hamas, prins de israelieni: Cine aduce un ostatic în Gaza primește 10.000 de dolari și un apartament

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Teroriștilor Hamas le-ar fi fost promise recompense pentru fiecare ostatic adus în Fâșia Gaza.

Alegeri prezidentiale 2024

Forțele de securitate din Israel au interogat șase deținuți din Gaza care au participat la distrugerea și uciderea în masă din 7 octombrie 2023. Filmările de la interogatoriu au fost difuzate luni și au arătat clipuri selectate din șase interogatorii separate, scrie Jerusalem Post.

Fiecare terorist a avut o experiență puțin diferită, dar forțele de informații israeliene au remarcat o serie de teme comune. Toți agenții Hamas ar fi primit instrucțiuni explicite să ucidă și să răpească civili, inclusiv bătrâni, femei și copii. În timp ce au făcut acest lucru, comandanții lor au rămas în urmă în Gaza.

Recompensa pentru terorism


Unul dintre teroriști le-a spus forțelor israeliene că "cine aduce un ostatic înapoi în Gaza primește 10.000 de dolari și un apartament". Ei au spus că planul Hamas a fost să preia orașele pe care le-au atacat și să dețină poziții acolo, după ce au terminat de ucis și de răpit rezidenții.

Videoclipul lansat de Shin Bet și poliție îi arată pe diverșii agenți Hamas intrând în detalii extreme despre atacurile lor din dimineața zilei de 7 octombrie.

Mărturii cutremurătoare: "Instrucțiunile erau să răpim femei și copii"

"Instrucțiunile erau să răpim femei și copii", a spus unul. Un altul a descris o întâlnire cu un cadavru, spunând: "Trupul ei zăcea pe podea. Am împușcat-o, iar comandantul meu a țipat la mine că am irosit gloanțe pe un cadavru".

Potrivit acestora, șefii lor nu le-au spus că ar fi trebuit să facă distincția între civili și soldați.

"Când am terminat am ars două case", a spus un alt agent Hamas.

Unul a povestit că a intrat într-o casă după ce camarazii săi deja împuşcaseră un bărbat care locuia acolo. 

"Doi au intrat în casă... am auzit voci înăuntru. Alţi doi au intrat. Era unul întins pe podea lângă uşă. Nu ştiu dacă era mort, dar era sânge lângă el. Înăuntru era un bărbat rănit... cred că o întreagă familie, în pijamale. Rănitul era în lenjerie. O femeie a ieșit îmbrăcată în rochie... apoi alta cu o rochie, apoi un băiat și o fată", a spus acesta.

Israelienii, folosiți drept scuturi umane

"Ne-am dus la casa alăturată. De acolo au scos o femeie. O bătrână", a mai povestit acesta.

Apoi a fost întrebat dacă acești membri ai familiei au fost folosiți ca scuturi umane și a răspuns "Da".

Un alt membru Hamas, care se afla la Be'eri, le-a spus polițiștilor israelieni: "Când am intrat în oraş, am văzut doi pe o motocicletă. Au luat o femeie de aproximativ 60-65 de ani cu ei pe motocicletă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel