Rebengiuc a revenit cu precizări în legătură cu retragerea din teatru
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda
Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda
Victor Rebengiuc a revenit cu precizări în legătură cu retragerea din teatru.

„Vreau sa fiu inteles bine. Am spus ultimul rol. Asta nu inseamna ca gata, nu ma voi mai urca pe scena de acum incolo. Nu. Eu am spus ca nu voi mai accepta un rol nou. Voi juca in continuare in spectacolele ”REGELE MOARE” si „TATAL” CAT VOI MAI FI IN STARE SA JOC SAU PANA CAND DIRECTIUNILE TEATRELOR NATIONAL SI BULANDRA VOR CREDE DE CUVIINTA”, a transmis Victor Rebengiuc.

Precizările vin după declarațiile de la Digi24

După 67 de ani de activitate în teatru și film, cu sute de roluri în fața publicului spectator și zeci de altele pe marile ecrane, marele actor Victor Rebengiuc a anunțat, în exclusivitate pentru Digi24, că se retrage din viața publică, după rolul tatălui, din spectacolul cu același nume, pe care îl puteți aplauda, vara aceasta, la Teatrul Bulandra din Capitală.

Cu ocazia repetițiilor pentru avanpremiera spectacolului „Tatăl”, Victor Rebengiuc a dezvăluit că rolul acesta va fi cel de final de stagiune pentru Teatrul Bulandra și, totodată, pentru finalul unei cariere pentru care a primit, printre numeroase distincții, Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler, dar și decorația „Nihil Sine Deo” din partea regelui Mihai I.

Victor Rebengiuc a spus la Digi24: „Am 89 de ani, în curând o să am peste câteva luni 90, nu mai merge! Trupul meu nu-mi mai permite, sănătatea mea e în mare suferință, e greu. M-am luptat foarte tare în repetițiile astea ca să pot juca rolul ăsta. Sper să-l pot juca și în fața publicului de câte ori voi putea, dar nu mai vreau să mai antamez un alt rol. Gata! E ultimul rol pe care-l joc!”

 

VEZI ȘI: Victor Rebengiuc revine pe scenă, în rolul Tatălui, într-un nou spectacol la Bulandra. Avanpremiera, sâmbătă 11 iunie

 

Victor Rebengiuc joacă în noul spectacol al Teatrului Bulandra, pe un text laureat în 2014 al premiului Molliere, nominalizat la premiile Tony și Laurence Ollivier.

Sâmbătă, 11 și duminică, 12 iunie, de la orele 19:00, la Sala Liviu Ciulei, va avea loc avanpremiera spectacolului TATĂL de Florian Zeller, în regia lui Cristi Juncu și scenografia Carmencitei Brojboiu. Textul a fost tradus în limba română de Carmen Iernilă, Raluca Aprodu adaptându-l pentru scenă.

Alături de Victor Rebengiuc - în rolul unui tată bătrân care își caută reperele fixe, rătăcit printre percepții fluide - din distribuție fac parte: Ana Ioana Macaria, Cătălin Babliuc, Oana Tudor, Maria Veronica Vârlan și Constantin Dogioiu.

Spectacolul marchează reîntoarcerea lui Victor Rebengiuc în teatrul pe care l-a slujit mai bine de șase decenii, în care a debutat la vârsta de 24 de ani și pe scena căruia a jucat alături de mari actori precum Lucia Sturdza Bulandra, Fory Etterle, Ștefan Ciubotărașu, Clody Bertola, fiind distribuit în spectacole reprezentative, multe dintre ele semnate de Liviu Ciulei.

Printre rolurile sale memorabile se numără Caliban (Furtuna), Brutus (Iulius Cezar), Stanley (Un tramvai numit dorință), Tipătescu (O scrisoare pierdută), Pampon (D ale carnavalului).

Dincolo de fireasca recunoaștere a meritelor sale artistice - „un actor al contrastelor” (Liviu Ciulei), „un artist gladiator” (Valeriu Moisescu), „cel mai mare actor în viață” (Clody Bertola), „un artist prea mare ca să încapă în cuvinte” (Maia Morgenstern) - Victor Rebengiuc este un slujitor dedicat al artei teatrale și un actor etalon al Teatrului „Bulandra”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel