Data publicării:

Rebeliunea Wagner scoate la iveală fisurile în puterea militară rusă cauzate de războiul din Ucraina, evidențiază Borrell

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Rebeliunea eşuată a grupului de mercenari Wagner în Rusia a scos în evidenţă fisuri în puterea militară a Moscovei cauzate de războiul din Ucraina, a declarat luni Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, potrivit Reuters, AFP şi EFE. 

Rebeliunea Wagner arată că războiul din Ucraina este pe cale 'să fisureze puterea rusă', a afirmat Borrell, apreciind că instabilitatea politică a unei puteri nucleare precum Rusia 'nu este un lucru bun', dar 'trebuie luat în considerare'. 'Sistemul politic dă dovadă de fragilitate, iar puterea militară este în criză', a declarat Borrell presei la Luxemburg, înainte de o reuniune a Consiliului miniştrilor de Externe din UE.

'Nu este un lucru bun să vezi că o putere nucleară ca Rusia poate să intre într-o fază de instabilitate politică', a afirmat Borrell, adăugând că este momentul ca UE să sprijine mai mult ca oricând Ucraina. 'Toată lumea este conştientă de ceea ce se întâmplă în Rusia, este important să înţelegem că acest lucru subminează puterea militară a Rusiei şi îi afectează sistemul politic', a declarat el, insistând că 'ceea ce s-a întâmplat în weekend arată că războiul împotriva Ucrainei fisurează puterea rusă şi afectează sistemul politic al acesteia'.

'Monstrul creat de (preşedintele rus Vladimir) Putin cu Wagner îl muşcă acum. Monstrul acţionează împotriva creatorului său', a afirmat şeful diplomaţiei UE. 'Rusia este (...) una dintre cele două mari puteri nucleare de pe planetă. Nu putem rămâne indiferenţi la ce se întâmplă acolo. Iar aceasta ar trebui să ne dea tuturor de gândit', a adăugat şeful diplomaţiei austriece, Alexander Schallenberg. 'Putin a scos duhul din lampă, iar acum acest duh rău îl urmăreşte', a adăugat el în legătură cu şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin.

'Este o problemă internă a Rusiei', dar 'bineînţeles că o urmărim îndeaproape, pentru că ceea ce se întâmplă în Rusia va avea aparent impact asupra condiţiilor de securitate' în Europa, a subliniat şi ministrul de externe suedez Tobias Billstrom. 'Cel mai important lucru' este să susţinem Ucraina pentru ca să-şi poată recupera teritoriile ocupate, a insistat ministrul suedez. Şefa diplomaţiei finlandeze Elina Valtonen a recunoscut că este 'dificil' de ştiut unde vor duce evenimentele, dar a apreciat că este 'destul de clar' că evenimentele din weekend 'vor avea un efect în continuare asupra modului în care Putin este privit pe plan intern, dar şi asupra modului în care Rusia este privită pe plan extern'.

Ministrul slovac de Externe, Miroslav Wlachovski, a calificat în mod deschis evenimentele din Rusia drept o 'tentativă de lovitură de stat', dar omologul său suedez a obiectat că, în acest moment, este greu să se facă o 'analiză mai profundă' a situaţiei, întrucât 's-a scurs puţin timp şi au apărut diferite informaţii, de aceea trebuie să facem o analiză mai amănunţită'. Oricum, o destabilizare a Rusiei ar fi foarte periculoasă pentru Europa, a declarat ministrul luxemburghez de externe Jean Asselborn, referindu-se la cele aproximativ 6.000 de focoase nucleare pe care le deţine Moscova.

'Ar fi absolut periculos pentru Europa dacă cea mai mare ţară din lume cu cel mai mare arsenal de arme nucleare ar fi zdrobită, a afirmat el. O criză de 24 ore de a zdruncinat sâmbătă Rusia, când şeful grupului privat de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat că unităţi ale grupului au început un 'marş al dreptăţii' spre Moscova pentru a schimba conducerea militară a ţării, avându-i în vedere pe ministrul Apărării, Serghei Şoigu, şi şeful Statului Major General, Valeri Gherasimov, pe care i-a acuzat că au sacrificat mii de bărbaţi ruşi în Ucraina. Miniştrii de externe ai UE urmează să dea undă verde luni unei noi alocări de 3,5 miliarde de euro pentru Instrumentul European pentru Pace (IEP), utilizat pentru a finanţa livrările de arme către Ucraina şi misiunile militare din străinătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel