Data actualizării:
Data publicării:

Real Madrid, făcută praf de Barcelona. Aubameyang a egalat un record stabilit în 1953 - Video

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp

FC Barcelona a învins-o categoric pe Real Madrid, cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, chiar pe stadionul Santiago Bernabeu, în derby-ul fotbalului spaniol, desfăşurat în etapa a 29-a din La Liga. 

Barca nu mai câştigase în El Clasico de 1.113 zile, precedentul succes al catalanilor datând din 2 martie 2019, când învingeau la limită, 1-0, printr-un gol înscris de croatul Ivan Rakitic.

În cele şase meciuri disputate de atunci, echipa blaugrana a obţinut un singur rezultat de egalitate. Duminică seara, Barca a câştigat la toate capitolele confruntarea cu Real, marcând de patru ori, prin gabonezul Pierre-Emerick Aubameyang (29, 52), Ronald Araujo (38) şi Ferran Torres (47).

Pierre-Emerick Aubameyang a scris istorie

Pierre-Emerick Aubameyang este primul jucător din secolul 21 care a contribuit la 3 goluri la primul El Clasico disputat. Singurul fotbalist care a mai reușit acest lucru este Alfredo Di Stefano, în octombrie 1953, scrie OptaJoao.

VIDEO

Youtube video image

Echipa antrenată de Xavi Hernandez a mai ratat şi ocazii mari de gol: Aubameyang (12) a tras din 7 metri dar a respins Courtois, Ferran Torres a şutat din marginea careului, puţin pe lângă poartă (18), acelaşi Aubameyang (35) a trimis un şut, dar belgianul Courtois a fost din nou la post, Ferran Torres a ratat singur cu portarul (46), Aubameyang a irosit o şansă uriaşă din 6 metri, Courtois a respins şutul lui Ferran Torres (64), Dembele a trimis pe lângă poartă din mijlocul careului (73), Courtois a fost la post la voleu lui Depay (78).

Real a arătat ca o echipă în degringoladă, mai ales în apărare, singurele ocazii notabile fiind create de Valverde (7), Rodrygo (61) şi Alaba (79), însă de fiecare dată portarul ter Stegen s-a remarcat.

În faţa a 60.017 spectatori au evoluat echipele:

Real Madrid: Thibaut Courtois - Daniel Carvajal (Mariano Diaz, 46), Eder Militao, David Alaba, Nacho Fernandez (Lucas Vazquez, 64) - Luka Modric, Casemiro, Toni Kroos (Eduardo Camavinga, 46) - Federico Valverde, Vinicius Junior - Rodrygo (Marco Asensio, 64). Antrenor: Carlo Ancelotti.

FC Barcelona: Marc-Andre ter Stegen - Ronald Araujo, Gerard Pique, Eric Garcia, Jordi Alba (Dani Alves, 86) - Frenkie de Jong (Gavi, 71), Sergio Busquets, Pedri (Nico Gonzalez, 86) - Ousmane Dembele (Adama Traore, 80), Pierre-Emerick Aubameyang (Memphis Depay, 71), Ferran Torres. Antrenor: Xavi Hernandez. Arbitru: Juan Martinez Munuera.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel