Data publicării:

Reacția lui Antonescu în urma acuzațiilor lui Sorin Roșca Stănescu

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Politica
WhatsApp
Crin Antonescu (3)
Crin Antonescu (3)

Președintele PNL, Crin Antonescu, a avut, joi seară, prima reacție cu privire la acuzațiile aduse de senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu, care a dezvăluit că Alianța DA a primit finanțări externe în valoare de șapte milioane de euro, în anul 2004. 

"Dacă nu la sfârşitul acestei săptămâni, cu siguranţă la începutul săptămânii viitoare vom avea o discuţie şi în grupul parlamentar cu Sorin Roşca Stănescu pentru a vedea dacă există elemente serioase legate de aceste lucruri pentru că atunci ar trebui să facem, ştiu eu, o comisie parlamentară, ceva", a declarat Crin Antonescu, într-o intervenție telefonică la B1.

În așteptarea răspunsului de la autorități

Liderul liberal a adăugat: "Vom vedea şi care este reacţia autorităţilor pentru că eu cred că în faţa unor asemenea afirmaţii de o asemenea concreteţe cineva trebuie să pună mână şi să vadă despre ce este vorba şi într-un termen rezonabil să spună: sunt nişte făcături, sunt nişte falsuri, sunt nişte aberaţii sau sunt nişte indicii pe urma cărora mergem, să vedem ce facem".

Reacția normală, de reținere

Crin Antonescu a mai precizat, în legătură cu dezvăluirile făcute de Sorin Roșca Stănescu, că "Nu m-aţi văzut sărind şi denunţând nici pe dl Băsescu, nici pe alţii. Privesc cu reţinere pentru că afirmaţiile sunt de o gravitate maximă şi mi se pare că reacţia normală este reţinere, dar nu mă fac, pe de altă parte, că nu le-am auzit".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel