Data publicării:

Reacția Blue Air după suspendarea zborurilor. Ce se întâmplă cu banii celor care au cumpărat bilete. "Absolut toate sumele datorate..."

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Reacția Blue Air după suspendarea zborurilor. Ce se întâmplă cu banii celor care au cumpărat bilete. "Absolut toate sumele datorate..." / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Reacția Blue Air după suspendarea zborurilor. Ce se întâmplă cu banii celor care au cumpărat bilete. "Absolut toate sumele datorate..." / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vezi în articol cum explică Blue Air blocajul din aeroporturi.

Blue Air a reacționat marți seara, prin reprezentantul său Bogdan Năstase, care a fost întrebat la Realitatea Plus despre situația miilor de români blocați în aeroporturi, după ce compania a suspendat toate zborurile.

"Ne cerem scuze pasagerilor care astăzi și în zilele următoare se vor afla într-o situație grea. Noi am păstrat o corespondență cu reprezentanții fondului de mediu. Avem pierderi uriașe după pandemie. Am solicitat încă din luna mai un plan de eșalonare la plata acestei sume, pe care nu am contestat-o, o datorăm. Din iunie nu am mai avut niciun fel de comunicare, în iunie 2022 instanța a decis prelungirea acordului, motiv pentru care am considerat că reprezentanții acestei instituții au luat cunoștință de hotărârea instanței.

Astăzi am primit notificare că ne sunt conturile blocate. Vreau să spun că autoritățile statului român și-au exprimat dorința de a ne ajuta, ne-au sunat exprimându-și sprijinul. Încercăm să găsim soluții chiar în aceste momente", a spus Bogdan Năstase în cadrul emisiunii 100%, moderată de Laurențiu Botin.

Cum vor fi despăgubiți pasagerii

Ulterior, avocatul Blue Air a fost întrebat de către Laurențiu Botin cum vor fi despăgubiți românii care nu au reușit să ajungă la destinație pentru că zborul le-a fost suspendat pe nepusă masă.

"Absolut toate sumele datorate, în baza directivei europene Eu.261, bineînțeles că toate aceste persoane au dreptul să se îndrepte împotriva companiei pentru a recupera aceste sume. Este dreptul lor", a apus Bogdan Năstase.

Întrebat ce se întâmplă cu pasagerii care trebuiau să plece astăzi și mâine cu cursele Blue Air, avocatul Bogdan Năstase a spus: "Cu siguranță cei de astăzi deja au fost afectați. Am încercat să convingem OMV Petrom să ne acorde kerosenul pentru a zbura zborurile de astăzi tocmai pentru că știam că pasagerii sunt deja în aeroport. Din păcate, nu am avut elementele necesare să îi convingem și au refuzat acest lucru, motiv pentru care s-au întâmplat aceste anulări din oră în oră. Dacă în această noapte ne înțelegem și semnăm contractul, sper ca începând de mâine de la ora 12 să plece primele zboruri spre Grecia pentru a aduce pasagerii din Grecia".

Suspendare zboruri Blue Air. Grindeanu recunoaşte că "erau semnale de câteva săptămâni". TAROM îi va aduce pe români acasă, dar nu se ştie cum

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a recunoscut că existau semnale cu privire la anulări de zboruri de către Blue Air de câteva săptămâni. Cu toate astea, nu s-a făcut nimic pentru a preveni o astfel de situaţie sau pentru ca statul român să fie pregătit să intervină. Acum, ministrul anunţă că TAROM îi va repatria pe românii abandonaţi de Blue Air pe aeroporturi, numai că nu se ştie exact cum.

În acest sens, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că Tarom va aduce înapoi românii blocați pe aeroporturile pe care opera Blue Air, argumentând că au fost ”semnale” de anulare a zborurilor încă de acum câteva săptămâni. 

”Putea fi sau nu putea fi evitată această situație? Sunt mulți români care au rămas fără aeroporturi, în aeroporturi departe de țară. Care este situația acestei companii?”, a întrebat jurnalistul Radu Tudor, moderatorul emisiunii de la Antena 3. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel