Data publicării:
Reacție dură a conducerii Spitalului Universitar, după protestul angajaților
După ce luni dimineață mai mulți angajați au ieșit în fața Spitalului Universitar de Urgență București ca să protesteze față de condițiile în care-și desfășoară actitatea și în care sunt forțați pacienții să stea, conducerea instituției sanitare reacționează și cheamă Corpul de Control să facă anchetă. Activitatea medicală în cadrul spitalului se desfășoară în condiții normale de lucru, nu există lipsă de medicamente sau materiale sanitare, susțin reprezentanții SUUB.
Luni dimineață, câteva zeci de asistenți și infirmieri de la Spitalul Universitar de Urgență din București (SUUB) au protestat în fața unității medicale reclamând, printre altele, lipsa condițiilor de muncă, a medicamentelor și a materialor sanitare. Aceștia erau nemulţumiţi și de faptul că li s-ar diminua sporurile dacă ar opta pentru vouchere de vacanţă.
Conducerea SUUB cheamă Corpul de Control de la Ministerul Sănătății să faci anchetă
În replică, biroul de presă al SUUB a transmis poziția oficială a conducerii uriașei instituții medicale bucureștene, pe care o redăm integral.
„Ca urmare a informațiilor calomnioase adresate de un grup de protestatari, apărute în presa centrală în dimineața datei de 06.08.2018, biroul de presă al Spitalului Universitar de Urgență București face următoarele precizări:
Activitatea medicală în cadrul spitalului se desfășoară în condiții normale de lucru, iar pacienții internați în secțiile și compartimentele unității nu au avut și nu vor avea de suferit. Nu există lipsă de medicamente, materiale sanitare, dezinfectanți, dovadă fiind și solicitările de transfer dinspre alte instituții sanitare, inclusiv clinici private.
Mulțumim pe această cale tuturor colegilor angajați ai SUUB care își îndeplinesc sarcinile de serviciu și acordă îngrijiri medicale adecvate bolnavilor.
Conducerea Spitalului a solicitat Ministerului Sănătății o analiză a acestei situații din partea Corpului de Control.
Cu privire la grupul de protestatari, facem precizarea că s-au delimitat, prin afirmațiile defăimătoare făcute la adresa spitalului și a actului medical, de colegii lor care își dovedesc competența, seriozitatea și responsabilitatea la locul de muncă, în cadrul SUUB”, se arată în documentul citat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News