Data publicării:
Reacție din PSD, după decizia CCR: Dacă PNL face asta, mai scade 5%
Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD, a avut o primă reacție în urma decizie CCR ca alegerile locale să rămână într-un singur tur.
"E o decizie firească. Legea într-un singur tur e aprobată de Parlament și cu voturile celor din PNL pe vremea vechiului USL. Legea a fost promovată sub forma aceasta după consultări cu societatea civilă și cu organizații non-guvernamentale. Tot jocul de culise făcut de PDL-ul din PNL pentru cele două tururi, în ideea că în două tururi se pot uni toate structurile împotriva PSD-ului, asta a fost teoria dl Blaga, a dat greș pentru că iată și CCR a decis că e neconstituțional să schimbi regula jocului în timpul jocului", a spus Codrin Ștefănescu pentru dcnews.ro.
Secretarul general adjunct al PSD a spus, întrebat dacă PSD se pregătise și pentru varianta în două tururi de scrutin că nu "era logică varianta asta, nu avea cum, deci nu avea cum, din punct de vedere legal nu exista această posibilitate".
Codrin Ștefănescu a precizat că "PNL nu are nicio temă de campanie și dacă vor folosi chestia asta ca temă de campanie în loc să le explice românilor ce vor să facă aleșii lor, or să mai piardă 5 procente. În loc să le explice românilor cum au atacat la CCR legea privind două tururi, mai bine le explică ce vor să facă Boc, Falcă și Hava în orașele lor, vechii PDL-iști acoperiți acum sub steagul PNL. Și cum l-au lansat pe Predoiu la București, fostul ministru care a vizat tăierea de pensii și salarii, ca să ceară votul bucureștenilor".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News