Data publicării:
Reacție de la Bruxelles după condamnarea lui Dragnea
Liderul europarlamentarilor PSD a reacționat la condamnarea, în primă instanță, a lui Liviu Dragnea.
Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD, susține că, până la pronunțarea deciziei finale, Liviu Dragnea trebuie să beneficieze de prezumția de nevinovăție: "Nu văd niciun motiv pentru care Liviu Dragnea să nu rămână președintele PSD și al Camerei Deputaților! Mai mult ca oricând, trebuie să rămânem uniți în fața acestor presiuni multiple menite să destabilizeze echilibrul politic în România. Respectarea prezumției de nevinovăție, așa cum ne cere Comisia Europeană, prin Directiva 2016/343, trebuie aplicată și în acest caz. Până la pronunțarea sentinței definitive, nu avem dreptul să împărțim vinovății! Înțeleg că ne apropiem cu pași repezi de campania electorală, dar toți cei care cer acum demisia președintelui PSD trebuie să înțeleagă că încalcă Constituția României, Directivele Europene și standardele Comisiei de la Veneția".
”Decizia CCR trebuie respectată”
Liderul europarlamentarilor PSD mai subliniază că deciziile CCR trebuie respectate cu consecvență în acest caz: "Decizia CCR 405, care a dispus Parlamentului să modifice articolul privind abuzul în serviciu, trebuie respectată uniform în pronunțarea sentinței. Nu este corect ca, pentru aceeași faptă, unii să fie achitați, iar alții să fie condamnați, în funcție de diverse interpretări. Dacă această decizie a CCR va fi respectată la judecarea apelului, Liviu Dragnea poate beneficia de achitare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News