Data publicării:

Reabilitare nesfârșită a parcului Drumul Taberei. Gabriel Mutu... gata pentru alte lucrări

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp
Parcul Drumul Taberei
Parcul Drumul Taberei

Primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, a declarat joi că vrea să facă din Parcul Drumul Taberei un punct de atracţie pentru toţi bucureştenii și dorește și alte noi lucrări de amenajare a spațiilor verzi.

După ce pe vremea fostului primar al sectorului 6, Rareș Mănescu, parcul a fost în reabilitare ani de zile, și actualul primar al Sectorului 6 are planuri mari cu acesta. "Ştiu că încă există nemulţumiri pentru acest proiect care a fost implementat. Şi eu sunt nemulţumit de acest proiect, dar trebuie să înţelegem că odată ce a fost demarat (...) nu putem da înapoi. Avem în Parcul Drumul Taberei serele, un proiect pe care, dacă aş fi fost primar la momentul respectiv, nu l-aş fi implementat, era nevoie de mai mult spaţiu verde, şi nu de construcţii metalice. Odată ce proiectul a fost demarat - şi e în proporţie de 80% finalizat, trebuie dus la bun sfârşit - vreau să facem din aceste sere punct de atracţie pentru sectorul 6.

Haideţi să facem din aceste sere şi din acest parc un punct de atracţie nu doar pentru sector, ci pentru toţi bucureştenii, iar serele să devină, pe de o parte, pentru copiii din sectorul 6 locul unde să-şi petreacă, spre exemplu, orele de biologie şi pentru toţi bucureştenii, locul unde pot întâlni plante pe care nu le întâlnesc în alte locuri. Există tot interesul ca acest parc să fie adus la nivelul la care să spunem cu adevărat că sectorul 6 are un simbol, iar acela e Parcul Drumul Taberei', a spus Mutu în direct pe Facebook cu cetăţenii pe tema a doi ani de mandat.

El a amintit că de aproximativ două luni şi jumătate, în Parcul Drumul Taberei se derulează activităţi de reparaţii şi finalizare a lucrărilor care au fost începute cu mai bine de patru-cinci ani în urmă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel