Data publicării:
Răzvan Simion, tată pentru a treia oară? Anunțul făcut în direct, după gluma lui Dani Oțil: În trei luni e gata!
Răzvan Simion a făcut anunțul despre cel de-al treilea copil.
Răzvan Simion și Daliana Răducan și-au confirmat relația la nunta lui Dani Oțil și a Gabrielei Prisăcariu, iar acum, matinalul de la Neatza, a făcut declarații despre cel de-al treilea copil, primul însă cu noua sa parteneră de viață.
În direct la emisiunea de la Antena 1, Răzvan Simion a dat de înțeles că este gata să devină tată din nou, iar dezvăluirea a pornit de la colegul său, Dani Oțil, care l-a atenționat să nu-și murdărească hainele după ce a gustat dintr-un smoothie.
"Dai pe ăsta și ce îți iei la botez? Nu te mai chem să știi!", a spus Dani Oțil.
Răzvan Simion: M-am dus la el la nuntă îmbrăcat ca ginerică. Dacă mă cheamă la botez, lui e frică să mă cheme, că dacă fac un copil…
Dani Oțil: Are și timp…
Răzvan Simion: La mine în trei luni e gata!
Răzvan Simion și Daliana Răducan, prima fotografie de la nunta lui Dani. Lidia Buble, mesaj SUBTIL, după ce NU a fost invitată
Răzvan Simion și Dani Oțil sunt prieteni încă din școală și, evident, nu puteau fi separați la cel mai fericit eveniment din viața lui Dani.
Îmbrăcat la patru ace, Răzvan Simion a atras privirile tuturor fanelor.
Mai mult, matinalul de la Neatza a publicat o fotografie cu Daliana Răducan, noua sa iubită pe care a ținut-o ascunsă de ochii lumii luni bune.
Gestul vedetei însă, îi va supăra pe fani, pentru că acesta a decis să oprească toate comentariile la postare pentru ca oamenii să nu-și poată da cu părerea cu privire la relația sa sau să facă vreo aluzie la Lidia Buble, așa cum au mai făcut la primele fotografii cu iubita sa.
Ce făcea Lidia Buble în timp ce fostul iubit se afișa cu Daliana
Lidia Buble nu s-a aflat printre invitații de la nunta lui Dani Oțil, deși a format un cuplu cu Răzvan Simion timp de cinci ani.
Cu toate acestea, artista a publicat pe rețelele de socializare câteva fotografii chiar în timpul evenimentului, care conțineau mesaje subtile și care pot duce rapid cu gândul că este geloasă pe noua relație a prezentatorului de la Antena 1.
Într-una dintre postări, Lidia Buble a atașat piesa "Disfruto", o piesă emoționantă care spune, printre altele că:
"Vreau să îți dau un sărut / Să-mi pierd timpul cu tine / Să-ți păstrez secretele / Să am grijă de momentele tale / Să te îmbrățișez / Să te aștept, să te ador / Să am răbdarea ta / Nebunia ta este știința mea. / Îmi place, să te privesc / Fiecare mișcare / Viciu ce am / O plăcere să te preșuiesc / Să nu te uit niciodată / Să-ți dau ție timpul meu / Nu te voi dezamăgi / Cu tine eu vreau să îmbătrânesc".
VEZI FOTOGRAFIA celor doi AICI
Cine este Daliana Răducan
Răzvan Simion a fost întotdeauna discret în ceea ce privește viața personală și familia, cu atât mai mult după despărțirea de Lidia Buble și după ce a intrat într-o nouă relație.
Este vorba despre Daliana Răducan. Cei doi sunt împreună din vara anului trecut, dar abia acum și-au făcut publică relația. Cei doi au fost surprinși împreună în Istanbul, imediat după despărțirea de Lidia Buble, însă prezentatorul TV a negat atunci că ar avea o nouă relație.
Daliana Răducan nu este străină de televiziune. Aceasta a făcut parte din echipa "Visuri la cheie", emisiunea de la PRO TV, fiind arhitect și designer de interior.
De câțiva ani, ea lucrează pe cont propriu, având un birou cochet în București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News