Data publicării:

Răzvan Popovici: SoNoRo DaDa - o reafirmare a dorinţei de a cuceri România prin muzica de cameră

Autor: DCNews Team | Categorie: Cultura
WhatsApp

Treizeci de muzicieni cu o carieră internaţională prodigioasă din 25 de ţări europene vor fi prezenţi la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului SoNoRo DaDa, care va avea loc în perioada 1-17 noiembrie în Bucureşti, Sibiu şi Cluj-Napoca.

Ediţia din acest an este consacrată puternicei energii creatoare a fenomenului dadaist, pornit la începutul secolului XX, în Zürich, de un grup de artişti europeni, organizat în jurul scriitorului de origine română Tristan Tzara.

"Totdeauna încercăm să găsim o temă care să fie interesantă din punct de vedere programatic, deci să ne permită posibilităţi de repertoriu mari, iar DaDa, cu părţile ludice, ironice, spontane, năzdrăvane, este o sursă infinită de inspiraţie şi, evident, 'Cabaret Voltaire', ca epicentru al festivalului a fost, zic eu, o idee bună", a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul executiv al Festivalului SoNoRo, Răzvan Popovici.

În opinia acestuia, motivul pentru care organizatorii au ales numele DaDa pentru ediţia din acest an este legat de posibilitatea realizării unui program inedit.

"De ce Dada? Ne-am gândit că ar fi un subiect care ne-ar putea duce să facem un program cum nu am mai făcut până acum. Evident, DaDa este şi o dorinţă de a reconfirma publicului că muzica de cameră este cea mai bună, că trebuie să ne urmeze, că anul viitor împlinim 15 ani, deci o reafirmare a dorinţei noastre de a cuceri România prin muzica de cameră", a spus Popovici într-o conferinţă de presă dedicată anunţării evenimentului, desfăşurată la Muzeul de Arta Recentă (MARe).

Potrivit artistului, titlurile concertelor sunt inspirate, în majoritatea acestora, din seratele găzduite de celebrul Cabaret Voltaire de la Zürich.

Festivalul SoNoRo DaDa va debuta pe 1 noiembrie, cu un concert de deschidere care va avea loc în Sala Unirii a Palatului Cotroceni. Intitulat "DA, DAAAA!", concertul va cuprinde un amestec eclectic de lucrări aparţinând compozitorilor John Cage, Ciprian Porumbescu, Ludwig van Beethoven şi Franz Schubert, în interpretarea unora dintre cei mai mari muzicieni ai momentului: violonistul francez Nicolas Dautricourt, violonista de origine română Mihaela Martin, violonceliştii Justus Grimm şi Frans Helmerson, violiştii Meghan Cassidy şi Răzvan Popovici, alături de pianista Diana Ketler, directorul artistic al Festivalului SoNoRo.

În afara spectacolului de la Cotroceni, concertele din Bucureşti incluse în abonament sunt următoarele: 2 noiembrie - Cercul Militar Naţional - "Codes, Numbers and Letters"; 5 noiembrie, Sala Radio - "fffffffFFFFFForte"; 6 noiembrie, Academia de Studii Economice, Aula - "Soap Opera"; 7 noiembrie, Muzeul Naţional de Artă, Sala Auditorium - "Fantastic Prayers; 9 noiembrie, Palatul Bragadiru - "DaDaTango"; 10 noiembrie, Ateneul Român - "Russian Soiree".

Răzvan Popovici a spus că accesul la concertul de deschidere de la Palatul Cotroceni, din 1 noiembrie, se face doar pe baza de abonament sau invitaţie.

"Vom dezvolta în acest an festivalul un pic mai mult la Cluj. Mi-am dat seama, de mai mulţi ani, că efervescenţa, să spunem aşa, în jurul concertelor SoNoRo de la Cluj este foarte asemănătoare cu aceea de la Bucureşti, a anunţat Popovici.

Abonamentul pentru Cluj-Napoca include: 13 noiembrie, Banca Naţională a României, Sucursala Cluj - "Cabaret Voltaire"; 14 noiembrie, Casa Boema - "Soap Opera"; 15 noiembrie, Casa Libertăţii Religioase - "Manuscripts don't burn"; 16 noiembrie, "Songs and the dances of life", Biserica Reformată Calvină; 17 noiembrie, ora 11,00, Casa memorială Sigismund Toduţă - "Matinee"; 17 noiembrie, ora 19,00, Universitatea Babeş-Bolyai, Auditorium Maximum - "Finale: From dawn till dusk".

Accesul la concertul de la Banca Naţională a României - Sucursala Cluj, din 13 noiembrie, se face doar pe baza de abonament sau invitaţie.

Toate concertele amintite, cu excepţia celui de la Casa memorială Sigismund Toduţă, încep la ora 19,00.

La Sibiu, programul este: 11 noiembrie, de la ora 19,00, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat - "În jurul samovarului"; 12 noiembrie, ora 11,00, Forumul German - "SoNoRo DaDa: Happy Hour" şi la Biblioteca Astra, de la ora 19,00 - "The secret ingredient".

"Artiştii vor citi în limba lor o reţetă şi, depinzând de câte ingrediente sunt în reţeta aia, vor cânta piesele", a mai spus directorul executiv al SoNoRo, referindu-se la faptul că Sibiul este Capitală culinară europeană anul acesta.

Răzvan Popovici a anunţat că anul acesta, unul dintre concertele de la Bucureşti va avea loc la Templul Coral, programat pe 3 noiembrie - "Songs and dances of life", nelipsind concertul gratuit dedicat melomanilor bucureşteni găzduit de Catedrala Sfântul Iosif, care va avea loc pe 4 noiembrie - "Columna Cerului".

El a adăugat că încă nu a fost semnat contractul cu Ministerul Culturii, unul dintre partenerii principali ai evenimentului alături de ICR, şi a deplâns faptul că Primăria Generală a Capitalei "s-a retras anul trecut în mod inexplicabil", deşi "un festival ca SoNoRo trebuie finanţat de primărie pentru că aparţine oraşului".

Biletele şi abonamentele au fost puse în vânzare şi vor putea fi achiziţionate până pe 10 octombrie la un preţ redus, de early-bird (abonamente - Bucureşti - 390 de lei şi Cluj-Napoca - 150 de lei), de pe site-ul Eventbook (www.eventbook.ro), din librăriile Humanitas şi Cărtureşti, din magazinele Germanos, Orange, Vodafone şi Domo. După 10 octombrie, abonamentele se pot achiziţiona la preţul de 460 de lei pentru concertele din Bucureşti şi 200 de lei pentru cele din Cluj-Napoca.

Înfiinţat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (14 ani), SoNoRo-Inteferenţe, programul de burse şi workshop-uri pentru tineri muzicieni (13 ani), SoNoRo On Tour (12 ani), SoNoRo Arezzo (9 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (7 ani), SoNoRo Musikland, festival dedicat tradiţiilor şi patrimoniului arhitectural al zonei Haferland (1 an).

SoNoRo este membru al European Festivals Association.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel