Răzvan Cuc, remaniere: Nu mă simt vizat
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, luni, că nu se simte vizat de o eventuală remaniere guvernamentală.
El a fost întrebat de jurnalişti dacă se simte vizat de remaniere şi a spus că n-a avut astfel de discuţii nici cu premierul Sorin Grindeanu, nici cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
'Pe mine mă interesează să monitorizez proiectele de infrastructură şi voi fi judecat pentru ceea ce voi face la ministrul Transporturilor. Eu îmi fac treaba până în ultimul moment cât sunt ministru. Nu mă simt vizat de nimic în momentul de faţă, n-am avut discuţii de asemenea natură nici cu domnul prim-ministru, nici cu domnul preşedinte Dragnea. Drept dovadă, mă vedeţi pe şantiere şi continui să-mi fac treaba şi să respect termenele pe care mi le-am asumat', a răspuns el întrebărilor jurnaliştilor.
Ministrul Răzvan Cuc a vizitat, luni, şantierul autostrăzii Sebeş-Turda şi s-a arătat nemulţumit de ritmul lucrărilor pe unele tronsoane.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News