Razie în București. Zeci de șoferi prinși băuți sau drogați au rămas fără permis de conducere
Aproape 30 de șoferi s-au ales cu permisele de conducere reținute pentru că au fost prinși băuți sau drogați la volan, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul unor controale ale polițiștilor de la Brigada Rutieră București.
Potrivit Poliției Capitalei, au fost aplicate, în total, 114 amenzi, în valoare de peste 91.000 lei și au fost reținute 32 permise de conducere.
Din cele 32 de premise reținute, 20 au fost pentru conducerea autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice, 2 pentru consum de substanțe psihoactive iar 4 pentru consum de băuturi alcoolice. În ultimele cazuri polițiștii au întocmit și dosare penale.
Un alt permis a fost reținut pentru folosirea telefonului mobil în timpul deplasării, concomitent cu încălcarea unei alte reguli pentru circulația vehiculelor.
Polițiștii au arătat că au prins un tânăr de 20 de ani care a condus mașina în zona Piața Romană și un bărbat de 31 de ani în zona Piața Dorobanți, aflați sub influența substanțelor psihoactive.
De asemenea, un șofer de 43 de ani a fost prins în timp ce conducea mașina în zona Piața Dorobanți și se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News