Războiul între ONG-uri și PDL pe tema câinilor fără stăpân continuă
Nu mai puțin de 40 de ONG au răspuns Partidului Democrat Liberal, după ce au fost acuzate că ”Parlamentarii PDL Sorina Plăcintă și Ștefan Pirpiliu încearcă să arunce în spatele societății civile vina că proiectul legii de gestionare a câinilor fără stăpân se prăfuiește de la sfârșitul lui 2007 la Camera Deputaților, în sertarele colegei de partid, Sulfina Barbu.
De fapt, omite să spună că proiectul legislativ inițial, redactat de experți și care este conform cu studiile Organizației Mondiale a Sănătății, recomandările Parlamentului European și opiniile întregii comunități interne și internaționale de specialiști și care ar fi rezolvat definitiv problema câinilor fără stăpan din România, a fost mai întâi blocat timp de 4 (patru) ani de zile, apoi mutilat definitiv chiar de PDL, pentru a fi ulterior promovat fără niciun fel de studiu de impact sau de fezabilitate.
Pe principiul PDL-ist conform căruia “ONG-urile nu vor rezolvarea problemei pentru că ar rămâne fără obiectul activității”, înțelegem că SMURD-ul (care a încasat cele mai mari fonduri din campania 2%) are și o brigada teroristă secretă care provoacă accidente, pentru a avea obiectul muncii. La fel și renumita organizație Greenpeace se ocupă cu deversări, defrișări și alte acțiuni care i-ar asigura eventualii donatori ”, se arată într-un comunicat de presă.
PDL a refuzat ajutorul ONG-urilor
”Metoda susținută de ONGurile “care își doresc să nu se rezolve problema câinilor” este exact cea care a avut rezultate notabile în Oradea sau Lugoj, prin care populația canină comunitară a scazut la 10% din cea inițială.
Mai mult, în repetate rînduri, s-a refuzat (nejustificat) ajutorul gratuit oferit de aceste ONG-uri care puneau la dispoziția autorităților clinici mobile pentru campanii de sterilizare, studii de specialitate pentru rezolvarea reală a problemei, echipe de medici veterinari, programe de instruire pentru medicii veterinari din teritoriu.
Deci al cui este interesul să existe o populație canină comunitară în stradă?? Al ONGurilor sau al unor grupuri de interese din PDL?”, se mai arată în comunicatul de presă”, se mai arată în comunicat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News