Ororile războiului din Israel sunt resimțite și în fotbalul românesc. Component al divizionarei secunde Gloria Buzău, israelianul Idan Golan suferă de când a izbucnit conflictul.
În vârstă de 27 de ani, fotbalistul care a mai jucat la Universitatea Cluj și FC Voluntari vrea ca vinovații să fie pedepsiți fără milă.
„Aceste zile sunt foarte grele pentru tot poporul israelian. Am pierdut câțiva prieteni apropiați în timpul atacului terorist executat de Hamas. O organizație teroristă care trebuie distrusă. Lucrurile pe care le-au făcut, lucruri mai rele decât naziștii. Nu vreau să descriu totul, desigur, dar nu sunt oameni. Nu sunt oameni” – Idan Golan, fotbalist Gloria Buzău.
El recunoaște că în primele două zile de la declanșarea conflictului i-a fost foarte greu să se concentreze.
„În special în primele două-trei zile după ce s-a întâmplat a fost un pic greu, dar sunt profesionist, trebuie să-mi susțin familia, de aceea am nevoie să mă concentrez pe antrenamente, pe meciuri și să fiu gata pentru orice” – Idan Golan, fotbalist Gloria Buzău.
De asemenea, spune că, deși părinții săi sunt într-o zonă sigură, îi sună de mai multe ori pe zi pentru a vedea ce fac. De asemenea, se interesează de soarta prietenilor săi, care s-au înrolat în număr mare.
„Ei sunt într-un oraș sigur, departe de Fâșia Gaza, așa că sunt bine, familia mea e bine. Îmi sun părinții de câteva ori pe zi, dar în aceste momente mai des, de asemenea pe prietenii mei, care sunt acum în armată, marea lor majoritate. Continui să-i sun și să verific ce se întâmplă” – Idan Golan, fotbalist Gloria Buzău.
În ciuda situației dificile din Israel, fotbalistul recunoaște că nu intenționează să-și aducă rudele în România, aici unde le are alături pe soție și pe fetița lor de 11 luni
„Nu m-am gândit la asta, pentru că în Israel suntem obișnuiți să avem situații dificile, din păcate. Nu am mai avut niciodată un asemenea atac ucigaș în Israel de 50 de ani, dar suntem un popor puternic, suntem o națiune puternică, nu ne temem de nimic și credem în armata noastră. Aici le am pe soția mea și pe fiica noastră, în vârstă de 11 luni” – Idan Golan, fotbalist Gloria Buzău.
Idan Golan se va duela cu prietenul lui, Gabi Tamaș
Luni, Gloria Buzău o va întâlni la Chiajna pe Concordia, meciul prilejuindu-i lui Idan Golan o întâlnire cu cel mai bun prieten al lui din România, Gabi Tamaș, cu care a fost coechipier în Israel.
„Am o mulțime de amintiri frumoase cu Gabi. Nu e un secret că suntem foarte buni prieteni, dar în acest meci nu-mi pasă. Noi trebuie să câștigăm și asta e tot. A fost un băiat bun, a fost unul dintre cei mai buni băieți pe care i-am întâlnit în cariera mea, mereu gata să te susțină și să te ajute. Atunci, la Haifa, eram unul dintre cei mai tineri jucători din echipă și mereu am avut susținerea lui” – Idan Golan, fotbalist Gloria Buzău.
În ceea ce privește obiectivul pe care îl are în acest sezon cu buzoienii, acesta este clar: să promoveze în prima divizie.
„Cred că am început bine, suntem într-o poziție bună să ne atingem obiectivul, dar nu trebuie să ne gândim doar la obiectivul final. Trebuie să luăm totul meci cu meci, să știm că partida următoare e cea mai importantă și să încercăm să câștigăm fiecare meci. Să nu ne gândim la viitoarele întâlniri, ci doar la cea care se află în fața noastră” – Idan Golan, fotbalist Gloria Buzău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- Ce cred românii când văd un poliţist. "În occident nu există mentalitatea asta"
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA
- De ce trebuie să avem încredere în propria intuiție. Thea Haimovitz: Mulți eșuează pentru că nu fac asta
- Rusia a ajuns semi-vasalul Chinei, singurul factor care mai ține țara în viață. Expert: Valuta la căutare acolo este yuanul