Războiul din Coreea. SUA: ”Este prea devreme”
Ambasadorul SUA în Coreea de Sud, Harry Harris, a declarat luni că este 'încă prea devreme' ca lucrurile să se îndrepte spre o 'declaraţie oficială privind încheierea' Războiului Coreii (1950-1952), pentru care pledează insistent Phenianul pentru a asigura securitatea regimului său, informează agenţia de presă sud-coreeană Yonhap.
Afirmaţiile sale par să releve poziţia oficială a Washingtonului, potrivit căruia ţara comunistă trebuie mai întâi să adopte măsuri concrete în favoarea denuclearizării, cum ar fi o declaraţie privind programele sale nuclear şi balistic, înainte de angajarea unor discuţii serioase în legătură cu o declaraţie vizând încheierea Războiului Coreii.
'În ceea ce priveşte declararea sfârşitului războiului, cred că este încă prea devreme, chiar dacă încercăm să îmbunătăţim relaţiile dintre cele două Corei şi între Nord şi Statele Unite', a afirmat ambasadorul american în timpul unei sesiuni de întrebări-răspunsuri, în finalul unei conferinţe privind alianţa dintre Coreea de Sud şi SUA la Seul.
'SUA şi aliaţii noştri, în special Statele Unite şi Republica Coreea, au acelaşi scop: denuclearizarea definitivă şi pe deplin verificabilă a Peninsulei Coreea', a adăugat el.
Prin intermediul mijloacelor sale de informare, Phenianul a subliniat în repetate rânduri că declaraţia privind sfârşitul războiului trebuie să fie primul pas pentru construirea încrederii şi pentru lansarea cât mai curând posibil a ceea ce ar putea fi un proces lung de denuclearizare. Seulul doreşte, de asemenea, ca o astfel de declaraţie să fie adoptată.
Cu toate acestea, oponenţii suspectează că regimul nord-coreean ar putea dori prin aceasta să împiedice orice fel de acţiune militară a SUA împotriva sa şi să-şi întărească poziţiile împotriva prezenţei militare americane în Sud.
Apel către Kim Jong Un
În cadrul conferinţei, ambasadorul Harris l-a îndemnat, din nou, pe liderul nord-coreean Kim Jong-un să-şi respecte promisiunea făcută în favoarea denuclearizării la summiturile cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, în aprilie, şi cu preşedintele american Donald Trump, în iunie.
'Sancţiunile vor rămâne în vigoare până când Coreea de Nord va adopta măsuri concrete şi verificabile privind denuclearizarea. Naţiunile noastre se angajeazâ să aleagă un acord bun şi nu doar un acord', a mai spus el.
Harry Harris a venit la post luna trecută la Seul, fiind numit ambasador în locul rămas vacant după plecarea predecesorului său Mark Lippert.
În decursul ultimilor trei ani până în luna mai, el a condus comandamentul american din Pacific, redenumit recent Comandamentul Indo-Pacific al SUA, care supervizează forţele americane din Coreea de Sud.
Cele două Corei sunt practic în război, întrucât conflictul din 1950-1953 s-a încheiat printr-un armistiţiu, semnat de SUA, reprezentând ONU, Coreea de Nord şi China, şi nu printr-un tratat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News