Potrivit raportului, în loviturile aeriene care au avut loc marţi asupra unei pieţe populare din provincia Taiz (sud-vest), cel puţin 54 de civili, inclusiv opt copii, au fost ucişi şi alţi 42 - răniţi.
De asemenea, tot marţi, în cursul unei lovituri aeriene care a avut loc asupra unei ferme din provincia Hodeida (vest), au fost ucişi 14 civili, toţi membri ai aceleiaşi familii, de afirmă în raport.
Arabia Saudită conduce de peste doi ani o campanie aeriană în Yemen împotriva rebelilor şiiţi houthi, sprijiniţi de către Iran.
Aceste incidente arată dispreţul total faţă de viaţa omului, pe care toate părţile (implicate în conflict), inclusiv Arabia Saudită, îl manifestă în continuare în acest război absurd, care nu duce decât la distrugerea ţării şi la suferinţe incomensurabile pentru populaţia sa, care este pedepsită în cadrul unei campanii militare inutile de ambele părţi, a afirmat coordonatorul umanitar al ONU pentru Yemen, Jamie McGoldrick.
Yemenul, una dintre cele mai sărace ţări arabe, este prinsă într-o luptă devastatoare pentru putere între guvernul susţinut de către saudiţi şi rebelii houthi.
Conflictul s-a intensificat în martie 2015, când rebelii houthi au înaintat către Aden, capitala temporară a guvernului, determinând Arabia Saudită şi aliaţii săi să înceapă o campanie aeriană împotriva grupării şiite.
Arabia Saudită se teme că rebelii îi vor oferi Iranului şiit, rivalul său din regiune, o poziţie strategică în Peninsula Arabică, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva