Data publicării:

Tensiuni UE-SUA. Vizele americanilor, în pericol

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care cere Comisiei Europene să reintroducă obligativitatea vizelor pentru cetățenii americani ce călătoresc în statele Uniunii Europene. Decizia a fost adoptată întrucât Washingtonul încă menține aceste vize pentru cetățenii a cinci state europene, printre care și România, se menționează într-un comunicat emis de legislativul european.

În rezoluția pregătită de Comisia pentru Libertăți Civile a Parlamentului European se cere executivului comunitar să adopte măsurile legale necesare într-un termen de două luni.

Cetățenii români, bulgari, croați, ciprioți și polonezi încă au nevoie de viză pentru SUA, deși cetățenii americani pot călători fără viză în statele membre ale UE, scrie Agerpres.

Conform principiului reciprocității, dacă o țară terță nu elimină obligativitatea vizelor într-un termen de 24 de luni de la notificarea existenței situației de ne-reciprocitate, Comisia Europeană trebuie să adopte un 'act delegat' — asupra căruia atât Parlamentul European, cât și Consiliul European pot emite obiecții — prin care să suspende pentru 12 luni regimul fără vize oferit cetățenilor statului care nu acționează conform acestui principiu al reciprocității.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel