'Aud vorbindu-se că Rusia, Siria şi într-o măsură mai mică Iranul desfăşoară un bombardament infernal în provincia Idlib din Siria şi omoară fără discriminare mulţi civili nevinovaţi. Lumea observă acest masacru. Care este obiectivul, ce veţi obţine? Încetaţi!', a scris el pe Twitter cu puţin înainte de a pleca într-o vizită de stat în Marea Britanie.
Aceste comentarii au fost făcute după ce ONG-uri siriene au denunţat vineri lipsa de acţiune a comunităţii internaţionale în faţa escaladării regimului sirian şi aliatului său rus în provincia Idlib, la originea, potrivit acestora, 'celui mai important' val de deplasări de la începutul conflictului. În cursul unei conferinţe de presă la Istanbul, reprezentanţi mai acestor ONG-uri au descris o tragedie umanitară care se înrăutăţeşte de la o zi la alta, afirmând că, pe lângă zecile de morţi civili, bombardamentele au forţat peste 300.000 de persoane să fugă din locuinţele lor spre frontiera turcă şi că 'peste 200.000 dintre acestea trăiesc în livezi de măslini' din lipsă de locuri în taberele de refugiaţi.
Tot vineri, Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDO) a afirmat că aproape 950 de persoane, în majoritate combatanţi şi aproximativ o treime civili, şi-au pierdut viaţa în decurs de o lună în operaţiunile împotriva zonelor jihadiste din provincia Idlib. Este cea mai gravă escaladare de când Moscova şi Ankara, care susţine unele grupări rebele, au anunţat în septembrie 2018 la Soci (Rusia) un acord privind o zonă demilitarizată care să separe teritoriile insurgente de zonele guvernamentale adiacente. Potrivit ONU, 270.000 de persoane au fost deplasate de la sfârşitul lui aprilie. Declanşat în 2011, războiul din Siria a făcut peste 370.000 de morţi, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă