Data publicării:

Război Siria. Întrevedere la nivel înalt

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
siria
siria

Liderii din Turcia, Rusia, Franţa şi Germania au cerut, sâmbătă, în cursul unui summit la Istanbul menţinerea armistiţiului în vigoare în provincia siriană Idleb, relatează AFP.

Summitul "a insistat asupra importanţei unei încetări a focului durabile (la Idleb), subliniind în acelaşi timp necesitatea de a continua lupta împotriva terorismului", potrivit declaraţiei finale citite la încheierea reuniunii de către preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

La acest summit fără precedent au participat de asemenea preşedinţii rus Vladimir Putin şi francez Emmanuel Macron precum şi cancelarul german Angela Merkel.

Ne aşteptăm ca Rusia să exercite o presiune foarte clară asupra regimului sirian, care îi datorează supravieţuirea pentru a garanta o încetare a focului stabilă şi durabilă la Idleb, a declarat Macron în cadrul unei conferinţe de presă după summit.

Turcia şi Rusia au ajuns la un acord luna trecută care a împiedicat o ofensivă masivă a regimului sirian asupra Idleb, ultimul mare bastion al opoziţiei.

Mai multe atacuri în ultimele zile

În ultimele zile au avut loc mai multe erori şi atacurile lansate de regimul sirian s-au soldat cu şapte morţi vineri, fiind cel mai mare bilanţ al victimelor de la intrarea în vigoare a acordului turco-rus.

În declaraţia finală, cei patru lideri au cerut de asemenea înfiinţarea până la sfârşitul anului a unui Comitet constituţional care să elaboreze o nouă constituţie siriană.

Cele patru ţări au cerut, de asemenea, "asigurarea accesului rapid, sigur şi nerestricţionat al organizaţiilor umanitare pe teritoriul Siriei".

Conform declaraţiei finale a summitului, cele patru ţări "au subliniat necesitatea de a crea condiţii în întreaga ţară care să permită revenirea în condiţii de securitate şi în mod voluntar a refugiaţilor".

Summitul de sâmbătă intervine într-un moment în care regiunea este zguduită de asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în consulatul ţării sale de la Istanbul.

Conflictul din Siria s-a soldat cu peste 360.000 de morţi, milioane de persoane fiind strămutate din 2011.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel