• Război Rusia - Ucraina. ”Putin încă este rațional, dar aceasta este problema adevărată”. Ipoteză: Punct de cotitură în SEPTEMBRIE
Istoricul Mark Galeotti, unul dintre cei mai buni cunoscători ai spațiului ex-sovietic și ai regimului Putin, a vorbit despre șahul geopolitic al președintelui rus, care, conform acestuia, deși este lucid și conștient, este incapabil să înțeleagă secolul în care trăiește.
”Acesta este un om care nu crede că Ucraina este o țară reală”
Autor al cărții ”Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul”, istoricul Mark Galeotti consideră că războiul din Ucraina arată ”limitările gândirii lui Putin”: ”Vreau să spun că acesta este un om care nu înțelege, cu adevărat, secolul al XXI-lea. El nu înțelege faptul că, acum, puterea nu constă în câte trupe poți trimite în cadrul unei parade din piața mare a orașului. A exagerat mult prin încercarea de a invada Ucraina și a făcut acest lucru bazându-se în întregime pe absoluta sa incapacitate de a înțelege Ucraina. Amintiți-vă, acesta este un om care nu crede că Ucraina este o țară reală, care nu crede că ucrainenii sunt un popor adevărat și, astfel, a crezut că va ocupa țara cu ușurință, cel puțin partea de est a Ucrainei, Kiev și totul de pe malul de est a râului Nipru. În această privință, a greșit în totalitate. Cred că acest lucru scoate în evidență faptul că Putin nu este un mare maestru de șah geopolitic, care controlează lumea. Acesta este un om care, pur și simplu, este influențat de propriile prejudecăți și care, prin urmare, își distruge propriul sistem.”
În interviul acordat Digi24, Mark Galeotti spune despre Vladimir Putin că ”a devenit o caricatură a lui însuși de-a lungul timpului”. Deși este înconjurat de mulți oameni - din sistemul rus - care au văzut că este greșită acțiunea militară din Ucraina, nimeni nu i-a putut spune asta, conform istoricului: ”A creat un sistem în care treaba tuturor este să-i spună că are dreptate, să-i flateze prejudecățile și să-i confirme presupunerile.”
Este Putin nebun?
”Nu cred că este nebun. Cred că are în minte lucruri nebunești. Până la urmă, este un individ rațional, deși cred că este mai puțin în control și mai puțin rațional decât în trecut. Nu știm dacă este din cauza vârstei sau dacă este, într-adevăr, grav bolnav, după cum spun unii oameni. În esență, el încă este o persoană rațională. Însă problema este că până și persoanele raționale pot lua decizii periculoase și stupide, dacă au informații greșite. Eu cred că aceasta este problema adevărată. Modul în care Putin vede lumea este complet în contradicție cu felul în care lumea este, cu adevărat. Prin urmare, ia deciziile ca și cum perspectiva lui asupra lumii este cea corectă.” mai spune Mark Galeotti.
Ce urmează după Putin?
”Dacă Putin dispare mâine, nu ne vom confrunta cu un alt Putin” consideră istoricul, mai arată sursa citată, adăugând că ”Oamenii care vor veni după el vor fi mai puțini emotivi și, în ansamblu, sunt oameni cleptocrați. Sunt hoți. (...) Ei își doresc vremurile bune din trecut, când puteau fura la ei acasă, depune profitul în bănci străine și își puteau cumpăra penthouse-uri în New York, în Londra și se bucurau de calitatea vieții.”
Cât cu privire la acest moment, Mark Galeotti spune că ”În acest moment, nu există nicio șansă pentru un acord de pace.”
Ce se va întâmpla în septembrie?
”Cred, mai degrabă, că experiența războiului se va înrăutăți pentru Rusia. Cred că lucrul interesant va fi faptul că atunci prețul real al războiului va deveni evident pentru statul rus, dar și pentru poporul rus. Până la acel punct, mulți ruși se confruntă cu prețuri mai mari la alimente etc, dar au economii. Până în septembrie, multe dintre aceste familii își vor termina aceste economii. De asemenea, până în septembrie, majoritatea companiilor rusești își vor folosi resursele de rezervă pentru a cumpăra lucruri, precum piese de schimb pe care le-au importat înainte de război, lucruri de acest fel. Prin urmare, șomajul va crește. Ar trebui să aibă loc și alegeri locale, în luna septembrie. Guvernatori și consilieri vor fi aleși. Există discuții în legătură cu amânarea acestor alegeri. Dacă cei de la Kremlin fac asta, ar admite că situația este mult mai rea decât o prezintă ei. Însă dacă vor continua cu alegerile, chiar dacă și gestionate de stat, vor deveni o oportunitate pentru mai multe dezbateri în sistem. Din multe motive, în septembrie, mulți oameni încep să se gândească la iarnă și sunt mai puțin optimiști la nivel psihologic. Se întorc din vacanțele de vară, privesc la viitor și se gândesc că nu au bani, s-ar putea să nu avem locuri de muncă, iar prețurile la alimente continuă să crească. În acel moment cred vom observa că au început aceste probleme. Un ultim motiv ar fi că atunci (n. r. în septembrie) începe înrolarea în armată de toamnă. Atunci bărbații tineri vor fi chemați la arme, în jur de 130.000-140.000. Din acel punct, rușii vor înțelege mai mult din ceea ce se întâmplă în război, iar noi vom observa că mulți vor încerca să evite serviciul militar. Din nou, acestea nu sunt semne că societatea rusă începe să creadă: ”Acest război nu este bun pentru noi”.” mai spune istoricul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News