Data publicării:
Război PSD. Victor Ponta: Le e mai teamă de Dragnea decât de DNA
Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a declarat că persoanelor din conducerea actuală a PSD le este mai teamă de Liviu Dragnea decât de DNA.
"Eu n-am văzut în PSD şi ştiţi că se spunea 'Năstase e dictator', 'Iliescu - nu mişcă nimeni', eu n-am văzut până acum în PSD asemenea teamă (...) Eu cred că, acum, celor din conducerea PSD le e mai teamă de Liviu Dragnea decât de DNA, (...) că îi scoate din funcţii, nu reuşesc să găsesc o explicaţie (...) E o situaţie cu care eu nu m-am mai întâlnit, că n-am prins vremurile. Din câte mi-au spus părinţii mei nici în anii '70 - '80 nu era aşa cu... probabil că în anii '50 era (...) groaza", a declarat Ponta, la TVR 1.
Ponta a precizat că lui nu îi este teamă.
"Mie nu mi-e teamă. Dovadă că ieri am fost la grupul parlamentar. Erau 100 de colegi, m-au ascultat foarte frumos, civilizat, le-am spus punctul meu de vedere civilizat, nu cu ceartă", a spus Ponta.
Întrebat dacă va avea pentru istorie vreun efect faptul că premierul Sorin Grindeanu nu se supune PSD, Ponta a răspuns că e vorba de un impact "uriaş".
"Eu sunt convins, că altfel nu intram în acest proiect (...), eu sunt convins că ceea ce face domnul Grindeanu va avea un efect extraordinar şi că, la un moment dat, PSD-ul ori se va moderniza, va înţelege că s-a întors în trecut în ultima perioadă, ori, dacă nu, va avea soarta nu ştiu, a PASOK-ului din Grecia sau a Partidului Socialist francez, care acum cinci ani a luat 50 şi ceva la sută şi acum a luat 9 la sută", a mai spus el.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News